Fantasy la kilogram cu Zelazny – The Chronicles of Amber

Posted: December 28, 2007 in dead trees

PhotobucketRoger Zelazny e omul care a spart gura targului literar prin anii ’60, apucandu-se sa scrie romane SF cu elemente de mitologie, cu personaje colorate si ironice care vorbesc in one-liners, ca-n filmele cu Brusc Willis, si care de cele mai multe ori sunt zei demitizatzi. Ulterior demitizarea, ca tehnica literara, a fost revendicata de postmodernism. Zelazny e omul fara de care Neil Gaiman nu ar fi existat. Si probabil nici George R.R. Martin, desi influentzele preluate de el sunt ceva mai modeste.

Amber e un reper esentzial pentru literatura fantasy, desi e un reper mult supraevaluat. Contzine 10 romane si vreo cateva nuvele cu care Zelazny si-a facut de lucru din 1970 pana cand a plecat in loc cu verdeatza, in ’95. Cele 10 romane sunt impartzite in doua arc-stories majore, 5 si 5, care, dupa dimensiuni si legatura intre ele, pot fi foarte bine citite ca doua volume. Eu m-am ferit strategic de traducerea romaneasca si mi-am luat varianta 5 in 1 din seria Fantasy Masterworks. Adica aia din poza, contzinand prima jumatate a seriei, care s-a publicat integral si la noi pana acum. Un mic calcul: editiza romaneasca tradusa – 5 volume a cate 20RON bucata = 100RON. Editzia englezeasca – 1 omnibus cu cele 5 volume incluse in original = 45RON. Adica mai putzin de jumatate pretzul, nemaivorbind de conditziile grafice.

Amber e cetatea eterna, realitatea primordiala sau axis mundi, cum ar fi zis profele mele de romana. Exista o infinitate de lumi sau universuri paralele, a noastra inclusa printre ele, dar toate sunt doar umbre palide ale Amberului si toate pot fi strabatute si modificate, cu conditzia sa fii membru al familiei regale amberite si sa stii cum se face. Asta e premisa pe care se bazeaza seria. Nu sunt eu un fanatic al realismului si explicatziilor stiintzifice in literatura speculativa, insa chiar si intr-un roman fantasy, consecventza cu sine insusi si o anumita coerentza sunt esentziale. Tolkien la vremea lui s-a eschivat elegant de sarcina de a crea premise logice si a da explicatzii: si-a creat propriul sistem de referintza si a exclus orice legatura sau paralela cu lumea noastra. Zelazny, ca si Stephen King cu al sau Dark Tower, nu a rezistat tentatziei de a integra universul nostru in cadrul fantastic creat de el, si de a se raporta constant la el. Si tot ca in cazul Dark Tower, o face defectuos si plin de inconsecventze. Ceea ce mi se pare de neiertat. Daca scrii un roman in care itzi construiesti propria lume, cu propriile reguli, nu exista nici o limita a imaginatziei care sa te impiedice sa gasesti solutzii pentru diverse nepotriviri. Si totusi Zelazny nu o face. Asa se intampla ca Amber, singura realitate, e o lume medievala, in timp ce universul nostru contemporan tehnologizat e o simpla umbra. Adica ca si cum fiica ar fi mai batrana decat mama. As vrea sa iau asta ca pe un statement ca evolutzia si progresul unei civilizatzii nu se masoara in masini de spalat, toalete ecologice si rachete lansate pe Luna, ci ca evolutzia care conteaza e cea spirituala. Insa e clar ca autorul nu a intentzionat o asemenea interpretare, deci ramanem cu nepotrivirea. Si nu e singura.

Ca stil, romanele au un ritm teribil de rapid, fusharit chiar. Ti-e frica sa ratezi vreo propozitzie, de teama ca se intampla ceva esentzial in ea. Iar firul narativ e o secventza continua de rasturnari de situatzie, surprize si finaluri neasteptate, adica toate trucurile care dau senzatzia de “carte pe care nu o potzi lasa din mana” la un loc. Problema e ca se abuzeaza de ele in asa masura, incat in scurt timp te desensiblizezi si inceteaza sa-ti mai pese de soarta personajelor. Mie mi s-a intamplat dupa primul volum. Surprizele inceteaza sa mai surprinda, finalurile nu mai sunt neasteptate ca nu te mai asteptzi la nimic.

Pentru ca migratzia constanta a personajelor in peisaj (adica rasturnari de situatzie, coincidentze, mortzi reveniri) sa nu para fortzate, Zelazny se foloseste de o smecherie care era la moda pe vremea romanelor in foileton a lui Dickens: introduce din start un numar de personaje mai mare decat are nevoie. In spetza sunt cei 9 fratzi care se bat pentru tron plus vreo cateva surori. Dintre astia unii sunt cu situatzie incerta, presupusi mortzi, disparutzi, cu scopuri ascunse etc. Pe parcurs ii introduce sau scoate de pe scena in momentele cheie, astfel incat totul sa para premeditat. Tehnica functzioneaza, in sensul ca se reuseste a nu se crea senzatzia ca autorul inventeaza din mers, desi asta e fix ceea ce face.

As mai zice de personaje, care, desi vorbim de o lume medievala care nu are prea multe in comun cu a noastra, sunt toate la fel si toate vorbesc si gandesc ca Joe americanul. Totusi dialogurile sunt naturale iar replicile si naratziunea sunt asezonate cu umor si ironie. Dar asta nu era o surpriza pentru cineva care e familiar cu autorul.

In concluzie, in ceea ce il priveste pe Zelazny, raman deocamdata la Lord of Light si poate in viitor, daca o sa ajung pe o insula pustie pe care gasesc intr-un copac a doua jumatate a seriei Amber, o sa o citesc si pe aia.

Advertisements
Comments
  1. Jen says:

    promit sa ajung inaintea ta si sa agat partea a doua de o craca 🙂 (dar, daca nu ti-au placut primele… ideea de un calculator magic actionat pe principiul atuurilor probabil n-o sa iti surada :D)

    eu prefer sa nu supra-analizez toate detaliile din carti si sa ma bucur de ele. poate ca pamantul a fost o umbra a amberului la inceput si dupa aia a evoluat in paralel, sau ceva de genul asta. dar trecand peste, mie imi place la nebunie stilul lui zelazny. cum scrie, cum intoarce frazele, cum baga cate o poanta subtila. am citit o parte destul de mare a operei lui (mi-au mai ramas cateva romane si nuvele) si, chiar daca are si chestii mediocre, majoritatea au cate ceva deosebit.

    lord of light nu mi-a placut nici prima data, si a continuat sa nu imi placa nici dupa inca 2 citiri. we didn’t click, si nu inteleg de ce lumea spune ca e cea mai buna carte a lui. il prefer pe corwin oricand.

    si apropo de dark tower, care sunt inconsecventele? ca asta cu diferentele de tehnologie nu se mai aplica, (1) sunt lumi paralele, fara legatura, (2) mid-world-ul a fost o lume tehnologizata candva.

    anyway, recunosc ca am o slabiciune pentru cartile in care se amesteca lumea noastra cu a autorului…

  2. exty says:

    ma gandeam eu ca undeva, candva vei da de postul astai 😀
    cu stilul sunt de acord, e singurul lucru care il saveaza pe Zelazny in acest caz aparte. In rest, poate o fi din cauza ca am imbatranit, dracu stie, dar nu ma mai satisfac povestile care ma iau cu hei-rupul si se dau de ceasul mortzii sa ma surprdinda iar pana la urma ofera doar o naratziune mishto intr-un cadru incoerent.

    Lord of Light, din cate tzin minte, parca avea toate ingredinentele din Amber, plus unele secventze mai bine gandite, de simtzeai ca exista un plan, ca autorul a luat pixul in mana pentru ca a vrut sa transmita ceva, nu sa faca doar un ban in plus. Plus premisa mishto. Pacat ca nu mai tzin minte This Immortal, a trecut atat de mult timp…

    Cu Dark Tower e alta treaba, nu e neaparat vorba de inconsecventze. Nu-mi place un scriitor care planuieste actziunea de la o propozitzie la alta. Sau daca o face, sa o faca fara sa lase impresia ca impovizeaza. Te face sa te simtzi ca magarul cu morcovul in fatza, atarnat in unditza, zau. Si cand se adunasera prea multe coincidentze, le-a rezolvat cu teoria filosofului ala de pe discworld care a zis “Things just happen, what the hell!”. In fine, mai am doua volume, si la cum a evoluat seria, cred ca exista pericolul sa-mi placa. Poate si din cauza ca ultimele 3 volume au fost scrise unitar, dupa acelasi plan.

  3. Jen says:

    lord of light e mai… altfel. mai greu de priceput. eu n-am inteles cartea aia decat pe la a 3-a citire (poate si d-aia nu mi-a placut asa mult, am ramas cu prima impresie).

    this immortal e misto, dar parca un pic incompleta. si n-o citi in romana. eu am ramas cu un ‘meh’ dupa editia de la pygmalion, si de-abia in engleza mi-a placut.

    eu recomand ‘a night in the lonesome october’, nu-i prea mare si e misto.

    daca te-au enervat pana acum cand autorii baga lumea ‘noastra’ in poveste, eu presimt ca o sa te calce pe nervi rau dark tower cand o sa apara autoru’ insusi 😀 mie mi-au placut (imi plac) foarte mult cartile si tot mi s-a parut cam aiurea cand a aparut king ca personaj.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s