Welcome to the Twilight Zone !

Mai tzineti minte serialul din fiecare vineri noaptea care se dadea acu vreo 10 ani la TV? Ei bine, nu de ala e vorba aici. Ci de originalul lansat in ’59 de marele om al televiziunii de pe vremea aia, Rod Serling. Intre timp au aparut doua remake-uri si un lung metraj, care nu importa deocamdata.

Din ce imi aminteam eu din anii copilariei, serialul asta era un horror ciudat si cam aiurea, cu episoade scurte si cu situatzii cu care mi-era cam greu sa ma identific. Lunile trecute, cautand un serial relativ mai nou pe care sa-l alternez cu filmele mute, am dat de respectivul si mi-am dat seama ca toate impresiile copilariei au fost teribil de deformate. Pentru ca nu e nici horror, nici aiurea, iar nevoia de identificare cu ceea ce vezi, precum si calificative ca “ciudat” nu au ce cauta printre criteriile unui cinefil.

Cateva motive pentru care Twilight Zone, seria originala, ramane un serial esentzial pana in zilele noastre:

• · A fost primul show de televiziune fantasy, pe teme ocult/absurde. Cam tot ce misca pe felia asta de atunci i se datoreaza intr-o mare masura.

• · Episoadele, desi inegale ca valoare, beneficiaza de scenarii inteligente marca Rod Serling (scenarist cu veleitatzi de scriitor) si din cand in cand Richard Matheson (autorul romanului I Am Legend, pe vremea cand inca nu se inventase Will Smith) . In fine, remakeurile au avut parte de o gashca mai mare de scenaristi celebri, insa ideile originale is toate aici. Retzeta implica de obicei oameni obisnuitzi reactzionand in situatzii extraordinare, plus sfarsit neasteptat.

• · Prin anii ’60 a avut loc prima schimbare a generatziilor la actori. Reptilele sacre din zorii cinematografului isi incheiau cariera, pe cand balaurienii sacri ai cinematografiei actuale erau tineri debutantzi. Si cum, de obicei, debuturile si incheierile de cariera se marcheaza cu roluri in seriale, Twilight Zone reflecta foarte mishto schimbarea generatziilor. Din distributzie fac parte batranei deprimatzi ca Buster Keaton sau Ida Lupino, pe de o parte, si, pe de alta, tineri ambitziosi precum Robert Duvall, Martin Landau, Dennis Hopper sau Robert Redford.

• · Cel mai important argument: serialul a imbatranit atat de frumos ca potzi sa iei orice episod si n-ai putea baga mana in foc daca e de ieri sau de acu o juma’ de secol. Evident ca e alb-negru, dar asta conteaza prea putzin. Star Trek, care rula in aproximativ aceeasi perioada, era color si a devenit intre timp atat de anacronic incat azi arata ca un film de-al lui Ed Wood. Regizorii Twilight Zone au stiut sa evite in mod subtil chestiile care nu se puteau face datorita limitarii tehnologice sau bugetare. Daca scenariul a presupus o planeta pustie, s-au dus frumos si au filmat in desert, spre deosebire de Star Trek, unde au ingramadit in studio decoruri sifonate in fundal si stanci de carton in prim plan. Daca a fost nevoie de Moarte ca personaj, au preferat un tip gelat la costum decat tot felul de aranjamente cu schelete vorbitoare.

Din cele 5 sezoane totalizand vreo 170 de episoade, eu am vazut pana acum in jur de 20 in cateva luni. Pentru ca ma uit si la Star Trek in paralel, viatza-i scurta si de la astea doua a pornit totul, anacronice sau nu. Cateva bucatzi geniale:

• Time Enough at Last: un batran cartzofil e frustrat ca nevasta ii ascunde cartzile pe acasa, de a ajuns sa citeasca etichetele de pe cutiile de ketchup de plictiseala. Asa ca mai citeste la banca unde lucreaza pe sub tejghea. Intr-o zi David Copperfield il acapareaza atat de tare ca isi baga picioarele in clientzi si se inchide in seif sa o termine. Intre timp careva arunca o bomba cu hidrogen pe afara, asa ca tocilarul se trezeste ultimul om de pe planeta cand iasa de la adapost. Si pe cand incepe sa cocheteze cu sinuciderea, da peste o biblioteca si isi da seama atunci ca people are overrated, atata timp cat ai la dispozitzie cartzi. Asa ca incepe sa aranjeze cartzile pe treptele bibliotecii in teancuri tematice, cam ca manelesux cand ii vine cate o comanda de benzi desenate. Cand termina isi sparge din greseala ochelarii si ramane orb. The end. Asta a fost una din cele mai crunte jumatatzi de ora din viatza mea.

• Perchance to Dream: un tip merge la psiholog sa-i povesteasca cum n-a mai dormit el de cateva zile pentru ca o gagica buna tot incearca sa-l omoare in vis prin sperieturi puternice, de cate ori adoarme. Pana la urma incepe sa o vada pe aia in cabinetul psihologului si se defenestreaza voluntar. Poanta din final e ca omul adormise de fapt de cum intrase in cabinet si murise in somn. Iar cei din jur se resemneaza ca macar a avut o moarte linistita. Deci asta a fost un episod despre mine, sa tzinetzi minte cand va fi cazul.

• The Lonely: poate cel mai tragic episod de pana acum. In viitor, un condamnat isi executa sentintza pe un asteroid, singur. Celor care veneau regulat cu provizii li se face mila de el si ii fac cadou un robot de companie, in forma de femeie buna. In prima faza inculpatul o ignora, ca vezi Doamne, nu-i reala. Dar apoi de plictiseala incepe sa o invetze tot ce stie. Si androida incepe sa simuleze curiozitatea, si ii repeta inapoi ce a invatzat, lucru usor de confundat cu prezentza individualitatzii si personalitatzii, asa ca omul incepe sa se amageasca ca are de-a face cu o fiintza reala. Man, cum mi-a mai amintit episodul asta de gagicile mele, creca o saptamana nu mi-am revenit dupa el.