Murnau si filmul expresionist

Posted: January 20, 2008 in moving pictures

PhotobucketCica prin anii ’20 nemtzii s-au apucat de facut filme horror. Si pentru ca tocmai o incasasera dupa marele razboi si nu prea aveau ei bani de bagat in filme, ca la Hollywood, care era in plin proces de inflorire, au inventat expresionismul. Filmele expresioniste au fost la originea lor un sindrom al bugetului redus in cinematografia germana si au coincis cu aparitzia filmului horror in general. Conventzional, primul film de groaza din istorie e considerat The Cabinet of Dr. Caligari. Desi mie mi s-a parut destul de terifiant si Le Voyage Dans La Lune, a lui Melies, cand astronomii is fugaritzi pe luna de extraterestrii care fac tumbe si explodeaza cand le dai cu umbrela peste cap.

The Cabinet of Dr. Caligari (1920) inglobeaza cam tot ce inseamna expresionism: simbol, alegorie, decoruri suprarealiste si atmosfera claustranta, sub aspect formal, si teme precum nebunia si decadentza ca si contzinut. E in acelasi timp o expresie a principiului ca daca tot trebuie s-o faci, fa-o sa para intentzionat, apropo de bugetul redus al filmului. Astfel ca decorurile de carton, filmarea integrala in studio, umbrele pictate pe peretzi si alte consecintze ale banilor putini au fost ulterior considerate simboluri expresioniste. Adevarul e ca si mie mi s-a parut ca da bine la atmosfera. Apropo, filmul e despre un doctor insane in the brain care tine un somnambul pictat pe fatza intr-o lada si din cand in cand ii mai da drumul sa omoare oameni. Fiind probabil primul lung-metraj cu sfarsit neasteptat din istorie, la sfarsit aflam ca in film nu era vorba deloc despre evenimentele din fraza anterioara.

Despre Murnau ca om nu am detalii picante in program. A facut filme mishto in Germania, apoi s-a dus in America si a facut alte filme (dintre care multe au fost pierdute) dupa care a intrat unu in el cu masina si n-a mai facut filme ca a murit.

Ca regizor e, alaturi de Fritz Lang, cel mai important expresionist. A avut 5 filme esentziale pe care cine nu le-a vazut… well, ar face bine sa puna mana pe ele. Cele 5 sunt, in ordinea numerelor de pe tricou:

Nosferatu (1922) – adaptare fara drept dupa Dracula. Murnau a schimbat totusi locatiile si numele personajelor si s-a gandit ca scapa cu asta. Insa n-a scapat, ca nevasta lui Bram Stoker l-a dat in judecata si a castigat, asa ca teoretic filmul n-ar trebui sa mai existe in ziua de azi. Noroc ca producatorii aveau cateva copii la ciorap, care au supravietzuit. Filmul are ca avantaje faptul ca e tras in mare parte in aer liber si ca il are pe Max Shreck in rol principal. Cica Murnau l-a ales pentru ca era urat ca dracu si n-a fost nevoie de prea mult machiaj sa-l faca sa arate ca un sobolan pe doua picioare. Mai e de mentzionat aici excelentul film din 2000, Shadow of the Vampire, povestea fictzionala a realizarii lui Nosferatu, cu John Malkovich in rolul lui Murnau si Wilhelm Defoe in rolul bampirului, alt actor urat ca dracu, de fapt.

Der Letze Mann (1924) – asta e filmul care mi-a amintit ca talking is overrated. E un film atat de mut ca nici inserturi de text nu are, dar nici nu li se simte lipsa. Excelent! E vorba despre un batran care e portar la hotel, meserie care, din motive ce imi scapa, s-ar parea ca era la mare pretz in vremurile alea. Asa ca atunci cand e retrogradat la ingrijit toalete, se confrunta cu o mare drama, vecinii rad de el, familia nu-l mai respecta si in final moare. Atata doar ca de fapt nu moare, ca producatorii s-au gandit ca ar fi prea trist, asa ca l-au tras pe Murnau de maneca sa ajusteze oleaca finalul. Deci pana la urma e cu happy end, dar nu inainte ca regizorul sa introduca un text genial de sarcastic, la momentul in care ar fi trebuit sa moara personajul, in care zicea ca eu pana aici am scris si gandit filmul, de acu incolo am lucrat la comanda, take it or leave it.

Faust (1926) – favoritul meu personal, cam asa ar trebui sa arate un film expresionist. Scene una si una, cu Diavolul care acopera orasul, calaretzi pe scheletzi de cai prin nori si alte efecte speciale inovatoare. Banuiesc ca nu tre’ sa povestesc despre ce-i vorba.

Sunrise – A Song of Two Humans (1927) primul film american al lui Murnau, si cel mai apreciat de critica. Vesnica pomenire celui care il are si mi-l da si mie ca nu l-am gasit nicaieri.

Tabu (1931) – asta e stramosul lui Apocalypto si probabil primul film mainstream cu gagici dezbracate. La fel, e mut, fara inserturi de text si fara sa iti dea impresia ca ar trebui sa fie. E filmat integral in arhipeleagul Bora-Bora, cu indigeni in toate rolurile. Avem un cuplu de aborigeni fericitzi nevoie mare, pana intr-o zi cand apare batranul tribului si o declara tabu pe fata, deci nu mai are voie sa se ocupe cu treburi lumesti, cum ar fi barbatzii. Asa ca cei doi fug pe alta insula si sunt haituitzi si pana la urma se termina tragic dar nu zic cum, ca daca povestesc ca tipa e rapita si dusa inapoi in sanul tribului in timp ce el moare inotand dupa ea, o sa ziceti ca iar arunc cu spoilere. Deci filmul asta evoca asa o frumusetze, simplitate, seninatate si inocentza ca te face sa vorbesti despre el ca in comentariile literare de la orele de romana din scoala. Pacat ca Murnau a murit inainte de lansare…

Advertisements
Comments
  1. Li says:

    dude, cabinetul lui caligari ala e, din cate stiu, cu umbre pictate pe pereti etc tonma’ fiindca incearca sa emuleze atmosfera din picturile expresioniste in filmare reala. Chestie absolut bestiala pentru momentul respectiv, si care m-a convins mai demult sa ma uit la aproape 5 minute din el pana am dat close fiindca generation gapul era mult prea mare si no, nici n-aveam timp (este pe youtube oricum). Cei mai mareti continuatori ai ideii, dupa parerea mea, sunt in cinema Tim Burton si in joace Tim Schafer (Day of the Tentacle, Psychonauts, etc). Deci sa traiasca dl Murnau dar pt mine e un efort suprauman sa ma uit la filme mute. Asta e.

  2. exty says:

    murnau e omul care ne invatza mai eficient ca oricare altul ca wordz are overrated. filme ca tabu sau der letze mann nu sunt mute din cauza limitarilor tehnice, ci din cauza ca nu aveau nevoie de cuvinte. ar fi nevoie de un om ca murnau si in zilele noastre… d’acord cu burton.

  3. garm24 says:

    subscriu la ce a zis tovarashul Li. In plus filmele mute nu prea mai pot fi privite ca horror in zilele noastre. Oricum a fost interesant de aflat cam pe unde sunt radacinile genului.

  4. exty says:

    da’ de ce sa nu se poata? cartzile pot fi horror si sunt toate mute. doar pentru ca nu potzi auzi oameni urland ingroziti intr-un film nu inseamna ca filmul nu te poate face pe tine sa te ingrozesti. after all, in space no one can hear you scream.

  5. prowler says:

    dap si daca nu e destul de scary poti sa-ti pui muzica de groaza 🙂

  6. garm24 says:

    As putea sa ascult King Diamond. Nu e vorba doar de tipete, ci si de toate acele sunete de fundal, plus ca simt nevoia sa aud vocile in sine, o usoara teama ce se simte in vocea unui personaj sau altul…Nu neg valoarea artistica… evidenta din moment ce la 80 de ani de atunci filmul inca mai are adepti, doar partea de scary.

  7. Silviu says:

    Foarte bun postul. Felicitari.

  8. prowler says:

    sunrise = torent

  9. exty says:

    am facut rost intre timp. de pe marele site karagarga, in cele doua saptamani cat am supt raritatzi pana m-au zvarlit afara pentru ratzie lipsa. mare film, poate gasesc un pretext pe viitor pentru doua vorbe despre el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s