Viata in cosmos dupa Dan Simmons – Hyperion Cantos

Posted: January 28, 2008 in dead trees

PhotobucketAm impresia ca Dan Simmons e, dintre scriitorii netradusi la noi inca, cel mai popular printre cititorii romani. Pentru mine a fost revelatzia verii, tocmai pe cand ma apucasem de literatura pentru oameni mari.

Hyperion a aparut in 1989 si criticii se jura ca asta e cartea care a reinviat si reinventat de una singura genul space-opera. Mie mi se pare ca Iain Banks (zis si Iain M. Banks) o facuse cu catziva ani mai devreme cu romanele din seria Culturii, dar in fine. Cert e ca Hyperion a scos space-opera din categoria placerilor vinovate ale fanilor SF, la fel cum o facuse si seria Dune cu cateva decenii mai devreme (desi am aflat recent ca Dune nu e SF, e Literatura).

Pana nu uit, pentru cei care au deschis calculatoarele mai tarziu: space-opera e acea specie literara cu care unii confunda toata cultura SF, adica conflicte spatziale, tehnologii avansate, extraterestrii, personaje unidimensionale, actziune melodramatica etc. La origini, space-opera se tragea din revistele pulp ale anilor ’20-’30 si romanele de gen valorau mai putzin decat hartia pe care erau tiparite.

Dan Simmons e un tip mishto pentru ca in Hyperion a respectat toate cliseele genului space-opera, reusind in acelasi timp sa scrie o carte geniala.

In primul rand, ca structura, Hyperion e construit pe modelul Decameronului. Sau Hanul Ancutzei, daca vretzi. In roman nu se intampla nimic, avem o mana de personaje care aterizeaza pe o planeta si tot schimba mijloace de transport ca sa ajunga la The Time Tombs, care sunt niste constructzii misterioase intr-o zona izolata. Banal? Desigur. Insa romanul in sine consta in povestile spuse de cei 6 pelerini. Si aici e partea geniala – povestile difera atat ca stil de relatare, in functzie de profilul celui care le spune, cat si ca stil literar. Si cu toate ca nu au mai nimic in comun, prin ele se dezvaluie progresiv elementele legate de subiectul principal al romanului.

Prima poveste e prezentata sub forma de insemnari de jurnal si e despre un popa obsedat de incercarea de a dovedi ca religia crestina a aparut inaintea rasei umane.

Povestea soldatului e un SF militarist care mi-a amintit de Joe Haldeman si Forever War. E povestea unui colonel indragostit de o tipa care ii apare in simularile de razboi si nu-si da seama daca e reala au ba. Pana la urma se intalnesc pe Hyperion unde mari minuni se intamplara.

Cea mai delicioasa e povestea bardului, relatata la persoana intai, plina de ironii la adresa vietzii de scriitor. Poetul asta e un betziv cinic care ajunsese la un moment dat pe culmile gloriei, dupa ce publicase o oda inchinata Pamantului muribund. In consecintza fusese obligat de editori sa scrie cateva zeci de continuari, dupa retzeta. Cam cum s-a intamplat si cu Dan Simmons si Hyperion de fapt. Pana la urma isi baga picioarele, personajul, nu Simmons, si se criogenizeaza. Dar se trezeste dupa cateva zeci de ani cu un brain damage atat de nasol, incat ani intregi trebuie sa se descurce cu doar 6 cuvinte in vocabular, si toate injuraturi.

Partea a patra, povestea academicianului, e un roman psihologic in miniatura, despre o tanara care sufera un accident pe Hyperion si incepe sa imbatraneasca invers, uitand in fiecare dimineatza ziua precedenta, pe masura ce scade in varsta. Un fel de Memento in varianta SF.

A cincea poveste, a detectivei, e un cyberpunk veritabil, cu calculatoare, hackeri si inteligente artificiale, in stil de film noir.

In fine, ultima parte, povestea Consulului, e de fapt o nuvela publicata de Simmons anterior si modificata astfel incat sa se potriveasca in structura romanului. E o poveste de dragoste cu ecologie si delfini, in care ea e o localnica pe o planeta oarecare iar el o viziteaza la intervale de cateva decenii, pururea tanar datorita efectelor calatoriei cu viteze relativistice.

Povestea cea mai exotica nu e spusa niciodata, intrucat al saptelea pelerin dispare. Oricum, cartea se termina in punctul culminant, adica fix inainte ca personajele sa ajunga la destinatie.

Daca tot nu v-am atras atentia, mai adaugati si faptul ca Hyperion e inspirat din poemul cu acelasi nume al lui John Keats si pe tot parcursul romanului se fac o gramada de referintze la asta, pana in punctul in care apare chiar Keats ca si personaj.

The Fall of Hyperion e deznodamantul romanului, aparut un an mai tarziu, si labartzat la randul sau la dimensiunile unui roman. Tocmai de-aia nu mi-a placut, ii tot invarte pe aia vreo 500 de pagini aiurea pana te ametzeste. De fapt, daca stau sa ma gandesc, parca nu a fost o continuare atat de proasta pe cat imi amintesc, doar asteptarile mele erau diferite.

Si daca tot am adus vorba, urmatoarea carte a lui Simmons se va numi Drood si e despre ultima perioada din viata lui Charles Dickens, dar nu va ganditzi ca s-a apucat Simmons de scris istorii romantzate. Eu am citit o bucata promo in care Dickens era in ceva catacomba si o mumie ii facea cu ochiul.

PS: Nautilus, cea mai misto librarie din tzara are in sfarsit site functzional. De acum poti comanda ca omul online, nu mai e nevoie sa-mi trimit prietenii care au drum prin Bucuresti in misiuni imposibile sa caute libraria fantoma. Apropo, omnibusul Endymion e al meu, eu l-am vazut primul! Valabil si pentru Ilium&Olympos.

Advertisements
Comments
  1. aron biro says:

    Daca imi citeai blogu aflai ca Simmons e tradus la noi cu o carte politzista. Endymionu ala nici nu incape la tine in biblioteca, la mine se asorteaza la fix. Oricum un mare scriitor, sper sa traiesc sa citesc The Terror care va fi romanul anului 2008. Acu mai am de parcurs niste literatura grobiana, apoi imi cumpar un raportor si o rigla sa incerc si eu cu Egan ala pana nu iese cu numerele intregi satanice.

  2. aron biro says:

    tot io. pana nu le cumpar io, m-as inghesui in locu tau la Flow my tears si Divine Invasion, cele mai tari cartzi ale lu PKD. Ti-as recomanda si Forty Signs of Rain, doar asa, sa vezi si tu cum e. Mai e Glasshouse a lu Stross. Babel a lu Delany. Black House a lu King la jumatate din pretzul Nemira.

    O shit, si Brasyl a lu Ian McDonald!

  3. exty says:

    si Neuromancer, nu? haha, erau pe lista, acu mai trebuie doar sa vad cum sa fac bani cu blogul, cred ca imi pun adsense si ma apuc de scris despre sex.
    De fapt mint, Glasshouse imi scapase. Iar de King am facut supradoza, sper sa apuc totusi sa vad cum se termina Dark Tower pana nu uit cum a nceput.

  4. opiario says:

    pae e sinplu sa faci bani cu blogu, tinere. tz dau eo bani ca sal nchizi.

  5. Tom says:

    la ilium si olympos mana grebla se facu. Prima am luat-o de la ultimu targ de cred ca a fost gaudeamus. Hyperion, cand am ajuns pe la ei, am inhatat-o pe ultima. Povestea poetului mi-a placut si mie cel mai mult, ba chiar radeam cu lacrimi cand povestea de setbackul lui mental la vocabularul de cateva cuvinte. Trebuie sa imi procur si fallul, dupa care o sa ma reintorc la martin si asoiaf, mai ales ca tre sa reiau a doua carte, pe care o citisem pe telefon pana la jumate, dar am uitat aproape tot. Si de aici si intregirea colectiei

  6. exty says:

    man, vezi ca e cam riscanta treaba cu martin asta si intregirea colectiei. volumu 5 inca nu-i gata, mai are doua de scris pe langa ala, si la un simplu calcul simetric imi iasa ca i-ar mai trebui aproape 10 ani pt ele. iar omu o da binisor inspre 60 de ani, multzi inainte, insa eu nu-s prea sigur ca o sa apuce sa lichideze seria cu propria mana.

  7. Tom says:

    aoleu. el nu arata prea bine nici daca l-am transpune intr-un buletin de 30 de ani, ca mai mult ca sigur fumeaza si are diabet

  8. prowler says:

    buei ia nu mai cobiti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s