Despre muzica in toate felurile

Am primit prima mea leapsa peste ceafa de la tovarasul Biro. Cica ar trebui sa insir topul celor mai virtuoase 7 voci din muzica romaneasca. Eh, in cele din urma s-ar parea ca va trebui sa imi dau arama pe fatza, sa vedetzi cine se ascunde in spatele blogului. Ordinea e aleatoare, la fel si seriozitatea alegerii nominalizatzilor:

Paul Ciuci – pentru ca ascultam Compact la pickup de cand eram atatica, era un disc la care ii zicea Cantec pentru prieteni. Man, cum se auzeau tobele alea cu ecou si vajaieli, aia atmosfera.

Florian Pitis – am crescut cu Teleenciclopedia, apoi cu Pasarea Colibri. Ultima data l-am vazut acu 3 ani la Folk You in 2 Mai, fuma obsesiv, suparat nevoie mare ca marele folkist Dinu Olarasu se imbatase si incepuse sa aduca tot felu de cocalari de pe plaja sa faca duete cu el pe scena si ii ruina festivalul.

Marian Nistor – sa nu uitam ca inainte de Ilie Nastase si Rambo, Marian Nistor a popularizat bentitza, practic el a fost cel care a inventat-o. Savoy 4evah! “Ca un copil astept dimineatza, pana la lacrimi, mi-e draga viatza”

Gil Dobrica – ok, practic asta a fost un cantaretz de coveruri, unele voluntare, altele ba. Da’ ce voce…Intamplarea face ca in ultima vreme il aud in fiecare sambata dimineatza, pe la 6, in Fire (hai acasaaaa!…), inainte sa se aprinda luminile si sa apara un grasan cu o bata de baseball fugarind clientela inspre iesire ca pe sobolani.

Florin Chilian – asta mai mult croncane decat canta, dar mi-e simpatic, l-am vazut la un concert ad-hoc pentru studentzi, mare senzatzie.

Margarina Manole – am socotit ca tre’ sa sacrific un loc si pentru o voce feminina, sa evit acuzatziile de misoginism. Alta revelatzie din perioada discurilor la pickup, nu am fost niciodata mare fan, insa am fost brainwashed de sora-mea care se zbenguia cat era ziua de lunga pe muzica ei. Te-am vazut, mi-ai placut, ce ramane de facut?…

DJ Boros – stiu ca e redundant, apare si in topul lui manelexus, insa consider ca acest mare artist are nevoie de toata promovarea pe care o poate obtzine. N-o sa gasitzi in toate albumele de metal la un loc atatea stiluri si atatea vocalize cate are capodopera Povestiri din lumea dozatorului. Sau, pentru cititorii care nu intelege romaneste, Tales From the Juice Machine’s World.

Gata leapsa, sa mearga mai departe la… sa zicem Sip si Mike.

Intre timp, daca tot am deschis subiectul, sa va zic ce am ascultat din aparitziile de pe 2008. Majoritaea intra la categoria albume de kkt, nici n-are rost sa incerc sa le organizez.

Brainstorm – Downburst. Imi placeau ceva piese de pe albumu precedent. Aici nu-i cazul, power metal mediocru, n-am ramas cu nimic.

Woods of Ypres – Deepest Roots and Darkest Blues. Un fel de black melodic cu productzie proasta, stil care a fost expirat inca de la nastere, acu aproape doo decenii. In mod normal nu as fi pierdut vremea cu ei, dar intamplator penultimul album mi-a fost simpatic, era mai acustic si mai fara bombasticitatzi.

Cavalera Conspiracy – Inflikted.Fratzii Cavalera s-au reunit dupa foarte multzi ani ca sa scoata un album ca pe vremea cand Sepultura era o tanara sperantza, minus compozitie, plus ce-a mai invatzat fratele Max pe la Soulfly. Mi se pare foarte de kkt ca fix pe cand incepuse sa se inchege Soulfly, dupa primul album misto din cariera – Dark Ages – fratele Max a retrogradat cateva clase de dragul valorilor familiale.

Mars Volta is pe la al 4-lea album, ceva cu Bedlam si Goliath, si tot nashpa au ramas, dovada ca nu tot ceea ce teoretic ar trebui sa fie o idee buna chiar e. E genul de trupa pe care ori o adori, ori te calca pe nervi, eu inca n-am evoluat spiritual cat sa ma integrez in prima categorie.

Crematory – Pray. May God forgive them, for I cannot! Imi aminteste de o interogatie retorica plina de patos a lui DJ Boros: “De aceea eu va pun acum o intrebare: Pana cand?!!!”

Si ca tot e subiect de controversa, Ayreonul asta cu titlu binar e ok in medie, insa raman la ala cu casa de pe Marte ca imi place mai mult SF-ul decat mircul.

A aparut si o mostra din noul Nick Cave cu mustatza de Saddam. Cam nasoale, si piesa si videoclipul, mi-e sa nu se apuce cumva de hip-hop. Dig, Lazarus, Dig!

In concluzie, am impresia ca tovarsul ioncristi avea dreptate, e greu sa mai gasesti ceva original in genurile consacrate si trupele-brand si ar trebui sa ma apuc de ascultat chitaristi etiopieni si tibetani cu tzambal si mandolina.

later edit : apropo de paragraful anterior, aseara cand l-am scris nu stiam ca exista chestia asta. Fascinant!