The Arthur C. Clarke Odyssey: 1917 – 2008

Posted: March 19, 2008 in dead trees

PhotobucketAcu 10 ani, prin clasa a saptea, am facut cunostintza cu Arthur C. Clarke. Era ceva emisiune pe la TV la care ii zicea “Lumea misterioasa a lui Arthur C. Clarke“, in care omul umbla prin lume pe banii BBCului, demontand mistere celebre si mituri urbane (printre altele, Clarke avea o vorba despre OZN-uri: “They tell us absolutely nothing about intelligence elsewhere in the universe, but they do prove how rare it is on Earth.”). Ulterior, in acelasi an, am dat in librarii peste Childhood’s End, varianta de la Teora, care contzinea romanul din titul, caruia Pink Floyd i-au dedicat o piesa pe Obscurred By Clouds, plus 10 nuvele. A fost cartea cu care am descoperit SF-ul clasic, in anul in care a inceput sfarsitul propriei copilarii (fara legatura intre cele doua evenimente). Stateam in pod la tzara si citeam Sfarsitul Copilariei si impactul a ramas atat de mare incat pana in ziua de azi imi amintesc cartea in detaliu. Avea de toate: stiinta, religie, misticism, evolutie, poezie si speculatii inteligente. Si a introdus niste motive care intre timp au ajuns celebre clisee (a se vedea Independence Day) Tot acolo era si povestirea The Sentinel care mai apoi s-a transformat in Odiseea Spatiala 2001. Filmul l-am vazut mult mai tarziu.

Am ajuns admirator al sau dupa ce am citit Autobiografia lui Asimov. Mare parte din ea se invartea in jurul prieteniei celor doi si Asimov relata (probabil exagerand nu putin) diverse episoade delicioase cu ei. Cica multa lume le confunda romanele intre ele si la un moment dat o gagica a venit la Asimov sa ii spuna cat de mare fana e, dar parca Sfarsitul Copilariei nu se compara cu restul operei. La care Asimov raspunde “stiu, de-aia am scris-o sub pseudonim”. Tot de acolo am aflat si ca Clarke e parintele ideii satelitilor de telecomunicatii (chestia cu orbita geostationara) si ca de vreo jumatate de secol locuia departe de civilizatie, in Sri Lanka unde facea pe scafandrul printre corali. Un mod de viata la care aspir si eu, desi unii ar zice ca si Dambu Rotund e cam acelasi lucru, lipseste doar oceanul.

Intre timp mai gasisem pe la anticariate Rendevouz cu Rama si Orasul si Stelele, ambele fascinante. Prima era despre explorarea unui artefact necunoscut, in trecere prin Sistemul Solar, pretext pt Clarke de a incerca sa infatiseze rezultatele unei gandiri total straina de reperele si evolutia gandirii umane, desi bazata pe aceleasi legi si limite. A doua e una dintre cele mai fascinante imaginari ale viitorului foarte indepartat, desi un pic fantasy. Problema cu cartzile astea e ca marea editura Multistar incurcase ordinea paginilor la legare, asa ca cititul lor a fost o experientza gen Pulp Fiction in varianta literara.

O editura cu o viata foarte scurta a publicat la un moment dat ultimul volum din seria Odiseilor Spatiale (3001: Final Odyssey). De ce au inceput fix cu ultimul nu am priceput, dar cred ca e o explicatie buna pentru viata scurta a editurii respective. Mi-am luat romanul de la mare si l-am citit la umbra in camera de hotel, intre plaja de dimineata si cea de dupa-amiaza. Din fericire nu a contat ca nu citisem restul, pentru ca volumul in cauza e mai mult un pretext pentru Clarke de a anticipa evolutia stiintifica in urmatorul mileniu. Si, din unele puncte de vedere, 3001 e inca cea mai lucida analiza pe tema cu pricina.

Uitandu-ma prin biblioteca vad si un volum la care ii zice Insula Delfinilor, dar zau daca imi amintesc mare lucru. Parca erau doua nuvele, una cu delifini inteligentzi si ailalta despre un viitor plafonat in care oamenii au impresia ca au atins toate limitele stiintifice si tehnice posibile, cam cum se credea in secolul XVIII, inainte sa se inventeze electricitatea. De fapt cred ca asta era si morala povestirii, desi ce se intampla in ea nu-mi amintesc defel.

Ultima chestie pe care mi-am luat-o a fost o antologie de povestiri scurte, prin clasa a 11-a tradusa cu titlul de kkt Lumina Intunericului. Nu am ramas cu nimic din ea, poate si din cauza ca o citisem pe fond de probleme fentimentale, pe vremea cand credeam ca stiu ce is alea.

Pentru consideratii pe larg privind viata si opera consultati wikipedia sau Telejurnalul in zilele urmatoare. Anul trecut implinise 90 de ani. Si la cum il stiam, ar mai fi trait lejer inca 1000 fara sa se plictiseasca. Genul meu de om. Iar azi a murit.

“Whatever godlike powers and principalities lurked beyond the stars, Poole reminded himself, for ordinary humans only two things were important – Love and Death. His body had not yet aged a hundred years: he still had plenty of time for both…”

Advertisements
Comments
  1. aron biro says:

    traiesc de vro 10 ani cu convingerea ca e mort. cred ca tot din cauza confuziei cu Asimov. Somethings wrong daca pana si cei de 90 de ani mor tineri.

  2. exty says:

    si eu obisnuiam sa ma intreb odata la cateva luni daca mai traieste. in constiinta publicului a luat cam aceeasi traiectorie ca bela lugosi la batranetze. cu stephen baxter in rolul lui ed wood 🙂

  3. aron biro says:

    si mie-mi pare rau ca a crapat Clarke dar get over it!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s