TIFF se intoarce: part II

Posted: June 26, 2008 in moving pictures


Goya’s Ghosts – n-as zice ca e un film tocmai subevaluat, insa nu reusesc sa-mi explic statutul underground pe care pare sa-l aiba. Odata pentru ca e facut de Milos Forman (Man in the Moon, Amadeus – doua din favoritele mele) si are actori la mare pretz zilele astea – Javier Bardem, Natalie Portman –  si in al doilea rand pentru ca e un film mai mult decat decent, si ca idee, si ca realizare. Probabil motivul pentru care a fost trecut cu vederea e ca felul in care sunt tratate personajele creaza publicului dificultati in a identifica un fir al actiunii si o idee principala de care sa se agate si cu care sa empatizeze. Adica te-ai astepta sa vezi un film educativ/inspiratzional despre marele Goya, dupa cum sugereaza titlul. Si in prima faza chiar ai impresia ca e despre Goya, filmul incepand cu el facand portrete si taxand clientii in functie de cate membre le picteaza. Apoi centrul de greutate se muta asupra lui Javier Bardem, popa ambitzios care incearca sa reformeze Inchizitia, obiectiv in vederea caruia lanseaza o serie de tips&tricks pentru detectarea ereticilor:  daca isi ascunde putza cand face pishu inseamna ca e evreu, daca citeste Voltaire e satanist etc. Dar si el iasa din scena dupa ce e convins sa se declare cimpanzeu, sub tortura de un pater familias care incerca sa demonstreze absurditatea metodelor inchizitive. Astfel e excomunicat si dispare pe cand credeam ca am detectat personajul principal. Si focusul se muta asupra lu’ Natalie Portman care e aruncata in beciurile inchizitiei pentru ca nu mananca carne de porc. Adevaru e ca nici eu n-as avea incredere in cineva caruia nu-i place carnea de porc, ce fel de om tre’ sa fii sa nu apreciezi un carnatz fript, o costitza afumata? In fine, pe cand mai ai zice ca de fapt filmul e despre Portman si familia ei si incepi sa empatizezi cu personajele, firul se rupe total, actiunea se reseteaza si se sare 15 ani in viitor. Francezii invadeaza Spania, englezii invadeaza francezii din Spania, Portman e tot in beci si se pare ca intre timp facuse o fiica cu Javier Bardem. Care ii seamana atat de bine incat e de fapt tot Natalie Portman. Cealalta Portman iasa din beci odata cu abolirea Inchizitiei, dar arata ca Baba Cloantza tot restu filmului si mai e si nebuna. Se intoarce si Javier Bardem, devenit intre timp mare comandant militar francez.  In timpul asta Goya e undeva in background, isi tot baga nasul in oala celorlalte personaje. Apoi filmul e deturnat de la intrigi politice la probleme de familie, incercarea de reunire dintre Portman cea batrana , urata si nebuna, fiica ei prostituata si Javier Bardem, care pana la urma e spanzurat de englezi si nu se mai reuneste cu nimeni.

Pana la urma despre ce e Goya’s Ghosts? In primul rand e despre fortza istoriei si despre un before-and-after avand ca subiect un calup de personaje convergente bine realizate. Nu o sa invatati din filmul asta nici istorie, nici despre viata lui Goya, care e un simplu personaj-martor. In caz de frustrari, se poate apela la revista Mari Pictori, eventual. Filmul n-are nici concluzie, nici invatzaminte de tras. Si da, e vorbit in engleza, desi actorii sunt majoritatea spanioli ceea ce duce la o amestecatura hazlie si neverosimila de accente. Dar astea sunt detalii, importante doar pentru critcii rau-voitori. Mi s-a parut un film excelent, frumos filmat si cu decoruri bestiale.

I’m Not ThereTodd Haynes a incercat sa refaca retzeta care ii iesise atat de misto in Velvet Goldmine:  film biografic neconventional, atat de neconventional incat nici nu se mentioneaza explicit cine e personajul biografiat. In Velvet Goldmine au fost David Bowie si Iggy Pop, in cazul de fatza protagonistii este Bob Dylan. Adica Bob Dylan sunt mai multzi, de la un negru mititel care il impersoneaza in anii copilariei, pana la Cate Blanchett, care la un moment datse sacrifica pentru arta si merge la pishoar. Ma gandesc ca au existat ceva dificultati cand a fost nominalizata la Oscar pt rolul asta.  Adica putea fi incadrata la fel de bine atat la categoria actor in rol principal cat si la actritza. Altzii care au suportat coafura zbarlita a lui Dylan sunt baietul din  The Perfume, care il intruchipeaza pe Dylan-filosoful, Christian Bale, Heath Ledger care e Dylan-familistul si are o relatie cu anorexica de Charlotte Gainsbourg si Richard Gere, Dylan-pustnicul.  Ideea e geniala si e pusa in practica decent. Problema e ca asta nu e un film din care sa afli cine a fost Bob Dylan si ce a facut el. Dimpotriva, e un film la care te uitzi dupa ce te-ai pus la punct in detaliu cu viatza si opera omului.  Altfel risti sa pierzi nuantzele si subtilitatzile pe care se bazeaza filmul si sa iesi la sfarsit din sala ridicand din umeri.

Control – alt film biografic excelent, de data asta despre Ian Curtis si Joy Division. Adica, cum ar veni, un film bun despre un artist mediocru. E mai degraba un film psihologic decat o cronica a artistului si trupei. Ar fi fost si greu altfel sa se umple doua ore despre un muzician epileptic care a scos doua albume si s-a sinucis la 23 de ani. Asa ca filmul e lent, frumos filmat (in alb-negru), frumos jucat si, practic, e carat in spate de Sam Riley.

Kalandorok (Aventurierii) – road-movie unguresc, care se intampla in Ardeal, despre loseri, femei si palinca. A fost comedia mea preferata de la editia de anul asta, asa low-budget cum e. Nu insist mai mult ca s-a scris despre dansul pe un blog din vecini.

Tropa de Elite – la fel, nu mi-au ramas multe de zis despre el. Mi-a placut mai putin decat City of God, ca tot e inevitabila comparatia. Personajul principal e leit guristul de la Smashing Pumpkins si e sublim, ziua e o bestie programata, schingiuieste oameni iar seara se intoarce acasa la nevasta iubitoare si la pastile de nervi. Scenele cu trainingul recrutzilor sunt iar misto, la fel si culorile, la fel si imaginea suburbiilor, exploatata in filmele sudamericane ca perioada comunista in filmele noastre.

Advertisements
Comments
  1. w says:

    Ce e aia personaj convergent?
    Orice film e despre un before-and-after, inclusiv filmele lui tarantino, de asta iesi o ora jumate after de la cinema dupa ce before ti-ai luat bilet.

  2. exty says:

    am zis personaje man, nu personaj. adica converg unele spre altele, nu fiecare intransul. before and after e atunci cand iei un calup de personagii si le plasezi in timp de-o parte si de alta a unui eveniment, fara sa tratezi evenimentu in sine. ce atata carcoteala, parca esti unu, monkey.

  3. g says:

    Pai orice film cu dialog sau mai mult de un personaj/cadru are personaje convergente. Si personajele convergente intr-insele se gasesc pe porn tuburi cate vrei, de asta am tresarit cand ai spus ca filmul e de arta dar ii lipsesc asemenea fineturi artistice vizuale.

    Pe de alta parte, titlul filmului nu face referire la Goya, ci la fantomele lui Goya, si cine stie mai multe despre picturile lui Goya decat afla din Mari Pictori stie ca Goya, spre sfarsitul vietii a pictat numai tablouri sumbre despre atrocitatile razboiului si a fantomelor inchizitiei. N-am vazut filmul, dar dupa titlu m-as fi asteptat sa fie despre temele si lumea in care a pictat Goya, iar nu un episod informativ din Teleenciclopedia.
    Cat despre istoria sau timpul cum le vedea Goya ai aici un exemplu reprezentativ: http://www.bcpiweb.com/erik/saturn_300.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s