Harold Lloyd

Posted: August 13, 2008 in moving pictures

Photobucket

Harold Lloyd e al treilea muschetar al comediei anilor ’20. Paradoxal, desi la vremea lui a fost mai popular decat Chaplin si Keaton (fapt care reiese din incasarile din filmele sale) in prezent a ramas doar o nota de subsol in istoria filmului. Printre altele am dat peste el in serialul Futurama – ca Harold Zoid. Se zice ca si Clark Kent, alter-egoul lui Superman, a fost modelat dupa personajul lui Lloyd, adica ca tocilar ochelarist care e de ajuns sa-si dea jos ochelarii si devine brusc un macho man de nerecunoscut.

Spre deosebire de Keaton si Chaplin, lui Lloyd i-a lipsit intotdeauna geniul comic nativ. Pe cand cei doi isi realizau filmele cu dezinvoltura si simtz comic de la mama natura, Lloyd a trebuit sa compenseze prin invatzare si munca. Personajul dezvoltat de Lloyd in filmele sale e tanarul intelectual ambitios si optimist care lupta pentru diverse idealuri marunte. E un exponent al multzimii. E si motivul pentru care a fost mai popular la vremea aia, si motivul pentru care a cazut oarecum in desuetudine dupa o vreme. Ochelarii i-a adoptat ca sa-si creeze o imagine caracteristica si sa iasa in evidenta in filme la modul cum o faceau Chaplin si Keaton. A reusit, pana la un punct. Uite ce frumos vorbeste Roger Ebert despre asta:

Lloyd outgrossed Chaplin and Keaton in the 1920s not because he was funnier or more poignant, but because he was merely mortal and their characters were from another plane of existence. Lloyd is a real man climbing a building; Keaton, as he stands just exactly where a building will not crush him, is an instrument of cosmic fate. And Chaplin is a visitor to our universe from the one that exists in his mind.

De fapt motivul principal pentru care Lloyd a cazut in uitare e ca devenise de la o vreme lacom si cu fitze, in sensul ca era foarte pretentios cand venea vorba de a-si vinde filmele televiziunilor sau cinematografelor. Din anii ’20 si pana recent filmele lui Lloyd practic nu au existat in circuit. Lloyd insusi a inceput sa cada in uitare odata cu aparitia filmului sonor. Din anii ’40 incolo, pana cand a murit, in ’71, a renuntat de tot la filme, castigandu-si painea pe la emisiuni radio si TV.

In 1953 a primit un Oscar onorific, chestie care in mod normal n-ar fi atat de esentiala incat sa o amintesc, daca nu ar exista un detaliu picant. Oscarul l-a primit “for being a master comedian and a good citizen”. Adica a fost mai degraba un pretext de a-l arata cu degetul pe Chaplin, aflat la vremea aia pe lista neagra a vanatorilor de comunisti, decat o recompensa pentru Lloyd.

Am vazut 3 filme de-ale lui Lloyd, primul pentru ca e esentzial, iar celelalte doua pentru comparatie.

Photobucket

Safety Last (1923) contine, paradoxal, cea mai celebra secventza din filmele de comedie ale anilor ’20 (cea din poza). Zic paradoxal pentru ca filmele lui Chaplin si Keaton erau si au ramas per ansamblu mult mai faimoase. Safety Last e despre tanarul idealist care pleaca in metropola sa ajunga om prosper si sa faca bani ca sa-si ia gagica de nevasta. Asa ajunge sa escaladeze o imensa cladire pentru un ban in plus. De fapt prima jumatate a filmului e doar un pretext pentru cea de-a doua jumatate, cand Lloyd se catzara vreo 30 de minute in timp real. Vizual, secventele respective sunt extraordinar realizate. Desi inca nu se stie cum exact au fost realizate si nici macar in ce masura s-a folosit dublura pentru Lloyd. Se stie doar ca zidul cladirii a fost artificial si ca s-au jucat cu unghiurile de filmare ca sa-l faca sa para mai inalt. Cu toate astea, secventele din planuri indepartate sunt evident pe bune si s-ar parea ca Lloyd si-a riscat viata de dragul artei la modul cel mai serios. De fapt eu, cum is cu frica de inaltimi, m-am uitat la ultima jumatate din film cum se uita unii la Nightmare on Elm Street.

Esential e ca Safety Last e fascinant, vizual e socant de realist (te trezesti intrebandu-te constant “cum dracu au facut asta?”) iar secventa escaladarii e antologica. Filmul functioneaza grozav ca si comedie, de fapt e singurul film al lui Harold Lloyd comparabil cu cele ale mai-marilor Keaton si Chaplin. Recomandat si (de fapt, mai ales) celor cu aversiune pentru filmele mute.

The Freshman (1925) – filmul asta a lansat cliseul elevului tocilar de colegiu care se da peste cap sa devina popular, cliseu uzat pana la cer de atunci incoace. Poate si din cauza ca specia tocilarului de colegiu e un cliseu in realitate. In orice caz, The Freshman trateaza problema la nivelul inocent de anii ’20. Adica tocilarul incearca sa isi impresioneze colegii cumparandu-le inghetata. Nu iarba, cum ar face azi.

The Kid Brother (1927) – in asta nu mai tin bine minte despre ce era vorba, probabil e o dovada ca n-am fost teribil de impresionat de film. Parca Harold era aici un Praslea de la tara, fiu de serif, care se straduieste sa calce pe urmele tatalui, la concurentza cu fratii mai mari si mai rai. Apare si un raufacator si o maimutza simpatica, desi nu mai stiu ce fac ei pe acolo.

Bibliografie – recenzia completa a lui Ebert, plina de consideratii pertinente si detalii mishto, ca de obicei.

Advertisements
Comments
  1. krossfire says:

    Culmea, am vazut Safety Last dar din nu stiu ce motive mi se parea ca Chaplin luase rolul principal. De fapt, ai enumerat chiar tu motivele. In orice caz, Chaplin tinde sa umbreasca intreaga perioada cu al sau comic suprapopularizat in filmele americane (care-l citau ca o sursa incredibila de comic) si ”rememberurile” de dupa 80′.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s