Archive for September, 2008

Interludiu

Posted: September 19, 2008 in dead trees, it's my life, music of the spheres

Vacanta de vara a picat anul asta toamna. Cu ocazia celui mai important esec profesional de pana in prezent, mi-am facut cadou o calatorie de la 0 la 3000 de metri, de pe litoralul rromanesc pana in Alpi. Vama Veche e la fel de nasoala pe cat mi-o aminteam. Am tot evitat-o pana acu cativa ani cand s-au mai construit ceva locuri decente de cazare prin zona. N-am putut niciodata sa empatizez cu boemii care stau saptamani intregi pe acolo si dorm ingropati in nisip, ca serpii. Anul asta m-am dus gandindu-ma in gandul meu ca Vama are macar avantajul celor mai misto crasheme de pe litoral si oamenii sunt ceva mai ok, comparat cu familistii din restul statiunilor sau trogloditii din Costinesti. Mai ales la sfarsit de sezon. Birturi am mai prins vreo 2-3 deschise, iar oamenii, ca peste tot, unii ok, majoritatea nu. Iar in weekend, cand Bucurestiul migreaza spre mare, singura diferenta intre Vama si Costinesti e raportul dintre numarul indivizilor si cel al costumelor de baie. In rest, din toata campania sforaitoare care ne indemna sa pornim la revolutie impotriva sistemului si sa salvam Vama Veche, s-a ales doar o plaja infecta cum mai rar vezi, plus cea mai murdara apa ever. Am stat sa fac inchiderea, pana s-a inchis si ultimul restaurant/fast food si m-am carat. Consider ca Vama Veche ar fi un loc numa’ bun pentru o autostrada, cu cate un mall pe fiecare parte.

Am urcat apoi incet si sigur pe urmele familiei von Trapp, pana in Alpii austrieci. Am cedat inainte de 3000 de metri si m-am intors la Salzburg, un fel de Brasov supradimensionat pe care il mai vazusem si acu vreo 5 ani si tot boring era. N-am inteles exact ce-I cu nemtzii astia de austrieci, aparent in toata tzara la 7 seara se da stingerea. Dupa 7, la o plimbare prin oras ai toate sansele sa vezi doar lacate si nici tzipenie de om. Parca nimerisem in mijlocului unui vampire outbreak. Pentru o zi m-am refugiat de cealalta parte a granitei, la Munich, unde aparent se impart pijamalele ceva mai tarziu. Am dat o tura si prin Viena, fiind orasul in care am trait intr-o viata anterioara. Ideea e ca dupa o drumetie prin zapezile alpine plus o plimbare prin orasul de fuflet, unde si frigul e prietenos, exista putine lucruri care sa mai conteze. Si acu gata cu poezia, sa trecem la lucrurile care conteaza. Dupa o idee de Horia Ursu, sa fie bookpr0n! Fata si profil, ca la militzie:

PhotobucketPhotobucket

Cam asta am adunat din tarile calde. Chestii esentiale la care eram restant, nimic teribil de spectaculos, unele au fost traduse si pe la noi, chiar recent. Cu mentiunea ca doua bucati din teanc sunt luate pe post de cadou pentru persoane speciale. Da’ nu zic care. Sunt mandru intr-un mod aparte de editia biblica a ghidului autostopistului si regret ca am ratat harcoverul Glasshouse, care era la o diferenta nesemnificativa de pret fata de paperbackul cu care m-am procopsit pana la urma. Am mai observat si ca a iesit Nation-ul lui Pratchett, intr-un hardcover obscen pentru cele 300 de pagini ale sale, intr-o zi o sa vars o lacrima pentru totzi copacii aia. Iar Halting State a lui Stross a strapuns interesul mainstream la nemti, era pe toate gardurile.

Si daca tot suntem aici, sa zic, pana nu uit, doua vorbe despre ce-am ascultat in tot timpul asta, cele mai asteptate doua albume ale toamnei timpurii: Volbeat si Metallica.

Volbeat sunt o trupa economica. Fac cea mai misto muzica cu cele mai simple acorduri si clisee muzicale. Deci se poate. Guitar Gangsters and Cadillac Blood e totusi un album ceva mai obosit decat precedentul si cam simplu pentru asa un titlu de la care ma asteptam sa-mi produca flashbackuri cu Humphrey Bogart si Al Capone sau cel putin sa inceapa cu “it was a dark and stormy night”. Dar pastreaza senzatia de proaspat si de voie buna, si asta e destul sa-l faca albumul de distractie al toamnei. Asta si guristul cu vocea lui distincta. Intamplator am dat de ceva afise pe la austrieci, cica au concert de promovare a albumului luna viitoare, cu Stuck Mojo in deschidere. Senzationala combinatie, as rupe cuiva un picior sa ajung la concertul asta.

Metallica au scos cel mai ipocrit album din cariera. L-am ascultat doar de vreo doua ori si daca ma chinui foarte tare probabil ca la un moment dat o sa-mi placa cat de cat. Insa acum ma gandesc ca macar Sfantu Anghel era sincer. Death Magnetic asta e o incercare ridicola de intoarcere la radacinile de acu vreo 20 de ani, din jena fata de fanii care le-au batut obrazul dupa isprava precedenta cu Sfantu Anghel. Avem asadar vreo cateva piese cu tehnicalitati, solouri si toate alea, apoi balada editziei, care intamplator e Unforgiven 3.0, anosta si pretentioasa. Si desigur, avem si piesa instrumentala de vreo 10 minute in stil Call of Chtullu/Orion/To Live Is To Die, doar ca mult mai fada. Si vreo 2 piese cu refrene mai catchy, cu iz de hit. Pana si Lars si-a regasit soundul tobelor de acu 20 de ani. Macar nu mai suna ca tigaile din epoca fran-tic-tic-tac. Nasol, si Paradise Lost au incercat fix aceeasi chestie anul trecut, dar macar piesele lor sunau bine.

Breaking news: a iesit Cynic! Le-a luat 15 anisori sa scoata al doilea album, dar se putea si mai rau… presupun. Sa vedem daca isi pastreaza rezervarea pe care le-o facusem in topul anului.

Vacanta continua, zilele astea imi iau sacul cu carti si fug in pustnicie o vreme. Revin in viitorul apropiat, mai voios, mai intelept si mai prolific.

Advertisements