Gods and Monsters: Jimmy Whale si Frankenstein

Posted: November 5, 2008 in moving pictures

Recent, aproape am ratat Festivalul Filmului Gay, manifestare social-culturala de anvergura desfasurata timp de o saptamana si ceva la mine in citadela. Zic ca aproape am ratat, pentru ca am prins loc doar in prima zi, la un film cu gimnaste care isi parasesc barbatii si invata sa mearga la pishoar. Ulterior n-am mai gasit loc in sala nici cat sa arunci un tub de lubrifiant. Asadar festivalul a fost un succes, iar eu ca sa-mi indulcesc necazul m-am consolat cu un regizor gay in confortul caminului. Cu filmele lui adica, nu cu regizorul. Si cu un film despre el, Gods and Monsters. Vorbim despre James Whale.

Photobucket

In Gods and Monsters (1998), Whale e jucat de unul din putinii actori care se pot identifica perfect cu el – adica englez, batran si gay – de unde si calitatea prestatiei. E vorba de Ian McKellen, desigur, un alt mare om who’d rather kiss the pole than plug the hole. Filmul e despre ultima perioada din viata regizorului si scenariul in sine e fictiv, personajul insa e cat se poate de real. Deci Whale traieste batran si uitat in casa, cu o menajera permanenta si un lawnmower man ocazional. Din cand in cand mai da interviuri pe dezbracate tinerilor ziaristi ambitiosi. Adica pentru fiecare intrebare, tanarul tre’ sa isi dea jos un articol de imbracaminte. Intr-o buna zi apare Brendan Fraser sa curete piscina, proaspat angajat si cam in necunostinta de cauza privitor la persoana celui pentru care lucreaza. Asa ca Whale il cheama in casa sa-l picteze ca cica are good bone structure si il pune sa-si dea jos camasa ca ii prea alba si ii intra in ochi, vezi Doamne. Si il mai cara pe la petreceri date de colegi din lumea filmului, ca sa se laude cu el lui George Cuckor sau Boris Karloff. Intr-o noapte ploioasa, dupa o petrecere din asta, Fraser se refugiaza in casa regizorului si, profund miscat de nefericirea batranului grav bolnav, ii permite sa il picteze dezbracat. Insa Whale o ia razna, ii pune o masca de gaz pe fata si apoi ii sare in spate si incearca sa-l prinda de putza. Cand Fraser da cu el de pamant, realizeaza, cu IQ-ul lui de fost soldat cu tot, ca batranul o cauta cu lumanarea intentionat, incercand sa fie ucis. Asa ca li se face mila unu de altu si pleaca amandoi la culcare. Dimineata apare menajera si il gaseste pe Whale inecat in piscina. Fraser sare dupa el, il scoate afara si se uita ei doi la cadavru si se gandesc ca daca oficialitatile afla de prezenta tanarului in casa in noaptea mortii, o sa se complice treaba aiurea. Asa ca il arunca la loc in piscina si pleaca acasa.

Cum ziceam, scenariul e fictiv, cu exceptia conditiei lui Whale la data mortii (era grav bolnav, cu pierderi de echilibru, memorie si lipsa de coordonare) si sinuciderea in sine, care a fost prin inecare, desi nu cred ca era nimeni prin preajma sa il scoata din piscina si sa-l arunce la loc. M-am tot gandit daca Whale a fost pana la urma un regizor-autor. Daca a fost un creator sau un simplu intrument. Pentru ca in anii ’30 studiourile Universal scoteau horroruri pe banda rulanta si toate erau cam la fel, stilistic vorbind, indiferent de regizor. Cateodata chiar si scenariile coincideau, cum a fost cazul cu Dracula si The Mummy, filmate in cam acelasi locatii, cu cativa actori-cheie comuni , plot asemanator si chiar unele scene aproape identice. Si, remember, vorbim de regizori diferiti. Personal nu am vazut nimic in afara retetei la Whale. Adica or fi tehnicalitati si elemente subtile care imi scapa ca simplu cinefil, insa imi permit sa zic ca si in cazul filmelor lui Whale (vorbim de cele 3 celebre horroruri de la Universal: Frankenstein, Bride of Frankenstein si Invisible Man, desigur) producatorii si-au pus amprenta intr-o proportie mult mai vizibila decat regizorul.  Ii drept ca Whale a facut doar 4 horroruri pentru Universal, deci cu restul nu stiu cum sta treaba. Un exemplu de film de gen din aceeasi perioada unde se vede o diferenta e King Kong. E drept ca nu e iesit din fabrica Universal, insa King Kong arata si functioneaza total diferit. Altfel de joc actoricesc, altfel de dialoguri, altfel de scenariu si efecte speciale… si cam la toate capitolele amintite, superior calitativ. King Kong fascineaza si azi cu aproape aceeasi forta cu care o facea cand a aparut. Intamplator e si filmul care a avut parte de unul din cele mai reusite remakeuri, dar asta e alta poveste. Ladies and gentlemen, I give you James Whale:

Frankenstein (1931) e o ecranizare fidela si solida a romanului. Marele atu al filmului e Boris Karloff. Adica monstrul, cu celebrul machiaj (cap patrat, obraji cazuti, betze in gat) conceput chiar de Whale si portretizarea atat de umana a personajului. Mai tineti minte faza din Ed Wood-ul lui Burton cand Bela Lugosi declama hotarat ca “Boris Karloff was a cocksucker”? Well, se insela la greu. Karloff a facut mult mai multe cu monstrul lui Frankenstein decat Lugosi cu Dracula. L-a umanizat, in primul rand, si asta fara sa aiba o singura replica in film. In afara de monstru nu am mai gasit nimic care sa ma ia prin surprindere in mod placut, dar asta e in mod cert din cauza ca Frankenstein e atat de celebru incat o gramada de scene din el au intrat in memoria colectiva si cam stiam in detaliu, ca toata lumea ce o sa se intample si cum se termina.

Apropo, ca tot suntem aici, Karloff asta era un mare smecher. Aproape ma pacalise in toti acesti ani cu numele ala exotic, credeam ca e ceva imigrant ceh badaran, cum era cazul lui Lugosi, venit tocmai din Lugoj  (pe vremea aia din Austro-Ungaria). De fapt cu toata fata aia sobra si sprancenele de zici ca-s desenate cu carioca, Boris Karloff, pe numele lui din buletin Henry William Pratt, era un englez manierat si politicos. Ca sa vezi…

Photobucket

Bride of Frankenstein (1935) – asta deja nu mai e ecranizare deci se poate judeca si dupa scenariu. In primul rand e unul din cele mai bune sequeluri. Are fix acelasi ton ca originalul si o poveste foarte ok. Iar monstrul vorbeste. Si invata. Apare in peisaj un Dr. Pretorius care il convinge pe Victor Frankenstein sa-ifaca monstrului o soatza. Monstrul intre timp se refugiaza pe la tara, dupa ce scapa din incendiul in care murise in filmul anterior. In final e creata partenera cu parul valvoi (excelenta Elsa Lanchester) insa nu se bucura de viata prea mult timp, ca apare monstrul, rosteste celebra replica (“we belong dead”) dupa care mor toti. Asta mi s-a parut mai ok decat primul, poate si din cauza ca deja povestea nu mai era batatorita de roman (si, in consecinta, nu stiam ce-o sa se intample). Dar mai ales pentru ca, ca si in Invisible Man, Whale introduce o doza tare binevenita de umor in reteta crispata a studioului.

Acum e momentul sa il remarc pe Dwight Frye, unul din marii scene-stealeri aia anilor ’30. Un fel de Buscemi sau Turturro de-ai nostri. A fost Renfield in Dracula, Fritz in Frankenstein si Karl in Bride of Frankenstein. L-am mai vazut si prin alte filme, tot in roluri marunte, insa iti sare automat in ochi. E adorabil omuletzul.

Photobucket

The Invisible Man (1933) – si aici, povestea o stie toata lumea – omul de stiinta care gaseste solutia pentru a deveni invizibil, insa primeste si o doza de nebunie progresiva la pachet odata cu efectul principal. Omul invizibil e jucat de un tanar Claude Rains la inceput de cariera. Desigur, n-avem cum sa verificam pentru ca omul invizibil e… well, invizibil tot filmul, cu exceptia scenei la final cand moare si incepe sa se vizibilizeze. Filmul e mai mult hazliu decat sinistru, chestie intentionata si binevenita. Personal am fost impresionat de efectele speciale. Adica omul invizibil e… well again, chiar invizibil. Nu stiam ca puteau sa faca asta in ’33.

Aici se termina bucata de blog rezervata lui Jimmy Whale. Insa mergem mai departe cu Frankenstein. Ca si orice franciza de succes, cele doua Frankensteinuri au dat nastere la vreo 5 continuari facute de Universal, din care vreo cateva sunt din categoria “cutare meets cutare”, cum era la moda intr-o vreme in domeniu. Adica se luau personaje horror din filme consacrate si se introduceau intr-un film in care se intalneau (in zilele noastre s-ar parea ca procedeul a devenit mai rar. Nu-mi vine acum in minte decat abominabilul Freddy vs Jason). Si se vedea ce se intampla. De obicei se luau la cafteala. Asa a ajuns si monstrul lui Frankenstein sa se intersecteze cu The wolfman, Dracula si, in ultima instanta, cu comediantii Abbot si Costello. Dintre cele 5-6 continuari am vazut doar 2, care pareau mai relevante:

Son of Frankenstein (1939) – pelicula relevanta din cateva motive: 1. Ii aduna la un loc pe Basil Rathbone (sinonim cu Sherlock Holmes), Boris Karloff si Bela Lugosi. 2. E, atentie mare, primul film care introduce personajul Ygor. Il stiti, ala stramb, cocosat, servil si evil, sluga pe langa savantul nebun in castelul de pe deal. Pana la Son of Frankenstein nu exista Ygor. Aici e jucat de un Bela Lugosi paros si e unul din cele mai misto personaje pentru ca are gatul semi-rupt in urma unei condamnari la moarte urmate de o spanzuratoare nereusita. E hazliu ca la un moment dat ii dus la judecata pentru crima si mintile luminate se intreaba daca poti sa condamni la moarte un om a doua oara, dupa o sentinta deja executata. Filmul e povestea fiului lui Victor Frankenstein care se intoarce cu faimilia in satul tatalui unde ii gaseste jurnalul si experimentele netereminate si se straduieste sa nu ii calce pe urme si sa cedeze tentatiei de a deveni un mad scientist. Evident, nu reuseste. E ultimul film care il are pe Boris Karloff as the monster.

Photobucket

Frankenstein Meets The Wolfman (1943) – Larry Talbot aka the Wolfman se trezeste din morti si, nu mai stiu cum si de ce, ajunge in satul unde sta Frankenstein incremenit sub castel intr-un cub de gheata asteptand sa-l scoata careva afara ca sa mai apara intr-un film. Evident, Wolfman il elibereaza pe monstru si se iau la bataie. Nu stiu cine castiga, ca se sparge un baraj si ii inunda si mai ca as zice ca mor amandoi, daca nu as sti ca mai exista vreo doua continuari (pe care nu le-am vazut). Wolfman e personajul lui Lon Chaney juniorul (despre mai sobrul sau tata am scris acu cateva posturi) iar monstrul e jucat fix de Bela Lugosi, ocazie cu care se poate vedea diferenta de valoare dintre Lugosi si Karloff. Avem si aici un “pentru prima data”: e primul film in care monstrul adopta celebrul mers de zombie, cu mainile in fata si capul drept. Arata cam stupid si nedemn cu mersul ala si initial mi se paruse o improvizatie de kkt de-a lui Lugosi, facuta gratuit doar din ambitia de a da o nota personala personajului consacrat de rivalul sau. Apoi am aflat ca exista o explicatie: se presupune ca monstrul e orb si de-aia sta cu mainile ca la baba-oarba. Cica il orbise careva in Ghost of Frankenstein, filmu anterior, pe care l-am ratat. Ca sa vezi…

PS: zilele astea mi-am facut debutul de cronicar serios la o revista (on-line, deocamdata) respectabila. Now you can worship me.

Advertisements
Comments
  1. aron biro says:

    Ai uitat sa pomenesti ca Gods of Monsters nu doar ca e cu gay si despre gay, ci e produs de gay (Clive Barker), regizat de gay (Bill Condon, ala care in Kinsey de convingea ca toti suntem gay at some point in life) si scenarizat de gay (acelasi Condon, care a luat si Oscaru pt scenariu).

  2. gfd says:

    Si cu toate astea, filmul nu e gay?

    Povestea despre filmele scoase de sub aceeasi matrita a anilor 30 mi-a adus aminte de marele film Barton Fink, pe care poate ar fi trebuit sa-l treci ca introducere inaintea seriilor de recenzii la filme vechi, cum ai facut aici cu Gods and Monsters.

  3. calin ne bunu' says:

    cred ca e Dwight Frye

  4. […] spune într-un interviu apărut recent pe situl LA Record că a fost impresionat de mari actori ca Boris Karloff şi Bela Lugosi. Ze do Caixao este menţionat şi în cântecul Sepultura-Ratamahatta într-un vers […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s