Marx si fratii sai

Posted: December 23, 2008 in moving pictures

Photobucket

Woody Allen, intr-unul din filmele lui, posibil Manhattan, dar nu-s sigur, isi face la un moment dat o lista a lucrurilor pentru care merita sa traiesti. Pe primul loc e Groucho Marx, pe doi e Ingmar Bergman si nu mai stiu ce era pe al treilea, probabil gagicile cu probleme. Intamplator ma identific perfect cu doua dintre optiuni. Pe Bergman inca nu l-am aprofundat. De fapt, dincolo de faptul ca Woody se joaca pe el insusi in propriile filme, se vede de la o posta influenta enorma a lui Groucho asupra stilului sau de a vorbi si a glumi, cel putin pe ecran.

Banuiesc ca, spre deosebire de o pupaza careia ii povesteam saptamanile trecute despre slabiciunea mea pentru fratii Marx, v-ati prins deja ca asta nu-i un post despre politici stangiste. Vorba francezului, Je suis marxiste, tendance Groucho. Francezul in cauza fiind Goddard, desi nu-i sigur.

Fratzii Marx astia sunt 5 negri mititei din care conteaza 3. Au patruns in shoubiz initial prin spectacolele de vodevil, unde cantau la diferite instrumente, apoi au dat-o pe numere de comedie iar ulterior au migrat catre lumea filmului, moment in care primul negru mititel, Gummo, a parasit gashca. Si-au mai ramas 4, din care Zeppo nu prea conteaza, a jucat doar cam in jumatate din filme, si acolo roluri de umplutura, de baiat bun, ca personaj secundar.

Cand am vazut prima data Duck Soup (cred ca era printre primele comedii din negura vremilor pe care le vedeam) am ramas umpic pe ganduri, nu prea stiam ce parere sa am pentru ca nu stiam la ce sa am astept. Era amuzant, insa totul era atat de naiv, exploziv si lipsit de orice respect pentru logica, incat am zis ca seamana mai mult cu desenele cu Bugs Bunny decat cu un film adevarat. Ceva mai tarziu am realizat ca Bugs Bunny seamana cu filmele fratilor Marx, nu invers. Si ca scenariul si logica nu sunt totul intr-un film. Ideea e ca fratii Marx sacrifica cam totul in favoarea comediei, de la personaje la coerentza. Pana la urma totul e doar un pretext pentru ca cei trei muschetari – Groucho, Chico, Harpo – sa se desfasoare si sa-si faca numerele. Filmele au regizori diferiti, rareori acelasi de doua ori. Si oricum rolul lor e doar de a striga “action!” si a-i lasa pe fratzi sa isi puna in scena ideile. Motive pentru care mi se pare irelevant sa iau filmele pe rand la puricat. Asadar, sa intre in scena vedetele serii:

Photobucket

Groucho Marx e in topul personal, alaturi de Chaplin si Keaton, cel mai geniabil comediant care a existat in lumea filmului, aleluia! Si probabil si in topul oricui a vazut vreodata vreunul din filmele sale. Milioane de oameni vor sa fie ca el, fara ca macar s-o stie: celebrele masti cu ochelari exagerati, nas si mustatza, pe care le stim toti, is facute dupa chipul si asemanarea lui Groucho. Groucho e intelectualul aristocrat cu ochelari, trabuc, frac si mustatza (desenata cu vopsea) si mers aplecat la 90 de grade cu o mana la spate (cum ziceam, a se vedea Bugs Bunny) care foloseste replicile cu cadentza si eficientza unei mitraliere. Cum fratii au inceput sa faca filme la inceputul anilor ’30, in zorii mariajului dintre sunet si imagine in cinematografie, Groucho e practic omul care a introdus umorul de limbaj. De fapt nu l-a introdus, ci a patruns cu el in filme ca lupul intre oi, luand totul cu asalt in cale. Replicile lui scurte, acide si atat de taioase ca dor sunt sublime de fiecare data si au ajuns legendare inspirand alte nume mari, de la Cary Grant (unele roluri) pana la Woody Allen (toate rolurile, inclusiv ala din spatele camerei). Interesant e si faptul ca in multe cazuri celebrele one-liners erau improvizate. De fapt si mai interesant e ca de multe ori se comporta la fel si-n viata reala: intr-o vreme fi-su se plangea ca nu mai poate vorbi cu el, ca primeste raspunsuri numai in one-liners. Apropo de viata reala, Groucho era in ultimii ani mare pretenar cu Alice Cooper, cica se vizitau si se uitau la televizor impreuna. De regula personajele lui Groucho au nume hazliu de sofisticate: Jeffrey T. Spaulding, Otis B. Driftwood si, uimitoare coincidenta, stiu, Rufus T. Firefly.

Photobucket

Chico Marx (de la chicks – tipul fiind afemeiat) e fratele care vorbeste intotdeauna cu accent italienesc si joaca roluri de oportunist alunecos. Celebrul accent, evident fals, fusese dezvoltat din nevoi reale, pentru a empatiza cu loserii, de cele mai multe ori imigranti italieni, cu care isi pierdea noptile la jocuri de noroc. In cuvinele fratelui Gummo: “Chico’s favorite people were actors who gambled, producers who gambled, and women who screwed.” Omul se stia foarte bine cu pianul, motiv pentru care aproape in fiecare film la un moment dat Chico are un interludiu solemn la pian, de regula in contrast total cu atmosfera vioaie a filmului.

Photobucket

Harpo Marx (de la harpa, exact) umbla cu un parpalac lung din care scoate orice la nevoie (alta celebra sursa de inspiratie pentru desene animate), poarta o peruca creatza si roscata (la mine pe ecran ii gri). De ce creatza? Pai a fost demonstrat statistic ca aproximativ jumatate din populatie tinde sa ia oamenii cu parul cretz mai putin in serios. Mentionez ca rezultatele studiului au fost confirmate prin propria-mi persoana. Harpo face doar roluri mute. Odata, in vremea cand fratii jucau in spectacolele de vodevil, un critic a remarcat ca Harpo e un actor excelent pana cand deschide gura. De atunci n-a mai deschis gura in fata camerei, asa, de-a dracu. Are tot timpul la el un claxon de bicicleta pe care il foloseste pentru comunicare, si de cele mai multe ori pentru a speria gagicile pe care le fugareste. La fel ca Chico, Harpo are interludiile sale la harpa in majoritatea filmelor, numai ca daca Chico cu pianul lui crea doar un contrast cu restul atmosferei, Harpo foloseste harpa aia in asa hal ca de multe ori uitzi de tine. In vremurile alea de multe ori se mai scapau si lacrimi prin public cand venea momentul lui Harpo. E interesant si sa vezi cum ii dispare zambetul de pe fata si pentru 5 minute isi iasa din rol si canta ca o privighetoare. Ii drept ca, cum citeam intr-o carte recent, dintre toate instrumentele, harpa e imposibil sa sune prost indiferent cat de nepriceput e cel care o foloseste. Oricat de haotic ai ciupi-o, tot sunete armonioase scoate. Mi se pare o observatie de bun simtz. Eu n-am auzit de ingeri care sa ia lectii de muzica.

Dintr-un punct de vedere ii greu sa te gandesti la filme de comedie mai complete decat ale fratilor Marx: ai replicile geniale ale lui Groucho, ai si umor mut ca pe vremuri, via Harpo, momente muzicale si gaguri la greu. Ce-am vazut si ce recomand:

Animal Crackers (1930) – un moment Groucho genial aici. Apropo, actrita aia cu veleitatzi de soprana, Margaret Dumont, apare in majoritatea filmelor fratilor, ca si carne de tun pentru Groucho. Se zice ca tanti asta nu prea prindea poantele lui Groucho, deci intr-un fel si ea isi juca propriul rol.

Monkey Business (1931)

Horse Feathers (1932)

Duck Soup (1933) – favoritul meu. In asta si scenariul conteaza oarecum, e vorba de un razboi intre doua natiuni fictive, Freedonia si Silvania.  Un al moment Groucho ca sa va dati seama ca ati trait degeaba pana acum – aici . Cica fara artificiile de look care sa ii diferentieze, cei trei Marxsi erau aproape identici la infatisare. Asta a facut posibila celebra secventa de aici.

A Night at the Opera (1935) – asta in caz ca cineva mai credea ca albumului cu acelasi nume de la Queen ii zice asa pentru ca ar fi live. Aceeasi situatie si pentru A Day at the Races (inca n-am vazut filmul, de-aia nu-i pe lista)

A Night in Casablanca (1946) – ultimul film al fratilor impreuna, se vroia initial o parodie dupa Casablanca, dar pana la urma s-a renuntat la idee, dar a ramas locatia.

PS: o alta referinta la fratii Marx, intr-unul din filmele mele preferate – Devil’s Rejects – numele personajelor principale is luate din repertoriul lui Groucho – Captain Spaulding, Otis, Firefly.

Advertisements
Comments
  1. Li says:

    si io ii ador pe oamenii astia. mai ales pe groucho ( “these are my principles. if you don’t like them, I have others”). scenele mele preferate sunt aia cu “take a note” din filmul cu tabloul disparut (sa-mi bag picioarele daca mai stiu care e, ca toate au plot de umplutura si aceleasi personaje) si aia geniala din a night in casablanca pe care n-o gasesc pe youtube, cu hainele care tot apar si dispar… mi-ai facut pofta iar 🙂

  2. aron bureau says:

    pana mea, n-ai terminat cu dulapu ala, eu deja pun pariuri despre topurile alea

  3. mike says:

    hai si cu karl marx ca trecu anu si criza economica mondiala peste tine si tu tot nu ai descoperit unicul marx 😆

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s