Topuri penultime 2008

Inhibitziile creative si lipsa de timp  erau sa-mi duca blogul pe calea pierzaniei si ma batea gandul sa renuntz. Dar am realizat ca de cand nu mai scriu pe blog am inceput sa trimit prietenilor mailuri care se transformau subtil in recenzii/newsletters. Asa ca decat sa-mi joace subconstientul feste si sa trebuiasca ca dupa eventuala-mi moarte sa publice prietenii volume de corespondentza cu exty, mai bine revin in jungla blogosferei. Cu atat mai mult cu cat am primit doua imbolduri recent. Primul e aflarea vestii ca marele scriitor Fred Pohl si-a facut un blog cadou cu ocazia implinirii frumoasei varste de 90 de ani. Cel de-al doilea cot in coaste s-a manifestat sub forma unei contraptzii de sarma in forma de “I Blog” primita din tzari straine de la cealalta jumatate de Biro.

Problema majora era de fapt ca una din formele de manifestare ale sindromului obsesiv-compulsiv al topurilor si ierarhizarilor e ca nu poti trece dintr-un an in altul fara sa-ti afisezi bilantzul pe anul trecut. Ca si cu aprobarea bugetului. Si riscam sa sar direct in 2010, ceea ce poate n-ar fi fost o idee atat de rea, 2009 anuntzandu-se la fel de prost ca anul precedent, dar in fine. Sa procedam:

10 albume de nota (aproape) 10

In Flames – A Sense of Purpose

– pentru ca nu seamana cu anteriorul, pentru ca e chiar mai bun decat anteriorul, pentru ca dupa aproape 10 albume din care niciunul nu seamana cu celalalt, baietii nu au obosit atat de mult precum ma asteptam, pentru ca e metal si pentru ca are versuri motivatzionale pentru situatiile in care ti se dau papucii. Si pentru ca o sa-i vaz in concert pe 30 martie. Sper.

Eddie Vedder – Into the Wild

– in mod normal un soundtrack de film n-ar fi eligibil la categoria albumele anului, dar in cazul asta facem o exceptzie, intrucat, vorba mea preferata a snobilor de pretutindeni, e un album “de auteur”. Autorul fiind tocmai guristul de la Pearl Jam, care, acum ca grunge-ul a murit, s-a reprofilat si a scos acest superb album folk/acustic numai bun de ascultat la foc de tabara. Iar filmul lui Sean Penn e de neratat.

Scars on Broadway – Scars on Broadway

– pentru ca e continuatorul firesc System of a Down, pentru ca e vesel, divers, fredonabil. Si mai ales pentru piesa Chemicals, hehe.

Warrel Dane – Praises to the War Machine/ Jeff Loomis – Zero Order Phase

– pacat ca albumul Nevermore a iesit in doua bucati, cea a guristului, respectiv a chitaristului. Chiar si asa, albumul lui Warrel e excelent, a fost unul dintre hiturile absolute ale anului. Iar cel al lui Loomis, o fi el instrumental, dar are in mare parte riffuri memorabile si frumoase si a reusit sa imi mentzina atentzia treaza, dovedind ca tehnica does matter cateodata. Bunaoara, lalaiala aia insipida de Klimt1918 m-a trimis la culcare la fiecare tentativa de ascultare, si teoretic ar fi trebuit sa aiba de toate.

Moonspell – Night Eternal

– pentru ca au reusit sa se pastreze in continuare la standarde inalte in materie de metal romantic si furios. Pentru ca is fan. Pentru piesa Night Eternal.

Tiamat – Amanethes

– asemenea albumului Paradise Lost de anul trecut, Tiamatzii au incercat o revenire la sentimente mai bune cu originile din care se trag. Insa lor le-a iesit mult mai bine. Am avut mari dubii cu albumul asta in prima faza, insa intre timp numai eu stiu cat Will They Come si Until the Hellhounds Sleep Again am ascultat. Foarte mult, that is.

Uffomammut – Idolum

– italienii mei preferatzi, de cand Al Bano si Romina s-au dat la fund. Trupa asta a fost o revelatie de fiecare data, de vreo 3 albume incoace. A se ciuli urechea la piesa Ammonia, hitul stoner/doom/psihedelic al anului.

Stille Oproer – S.o2

– … sau ce a mai ramas din In the Woods. Cateodata aduce a rock progresiv saptezecist, alteori a doom. In orice caz, album de top. Parca Meanwhile imi placea mie in mod deosebit de pe el.

Zeitgeist – The Jade Motel

– albumul disco al anului. Nu suna a The Knife, cum zicea cineva, nu e de o originalitate care sa te dea afara din papuci, insa e melancolic si are o atmosfera de vis. Adica onirica, pentru cei cu o slabiciune pentru sinonime.

Rome – Masse Mensch Material

– albumul cu ocazia caruia am aflat ce inseamna post-folk martzial. Extraordinar de solemna si depresiva muzica lui JeRome asta, bine ca au venit sa ne cante la Brasov, altfel n-auzeam in veci de ei.

10 albume asa-si-asa

Cynic – Traced in Air (expresia pe care o asociez cel mai usor cu albumu asta e watered down. Nu-i tocmai rau, dar e mult prea cuminte si diluat)

Heavenwood – Redemption (tipii astia au scos prin anii ‘90 doua albume excelente de metal gotic in stil Sentenced, apoi au disparut ca magaru-n ceatza. S-ar parea ca anul trecut s-au reunit, ba au venit si cu album nou, care chiar daca e – muzical vorbind – intarziat cu un deceniu, suna bine. Cinste lor, eu abia de vreo luna am aflat vestea)

Jarboe – Mahakali (de gagica asta am aflat prin 2004 cand scosese un excelent album cu Neurosis si tocmai il cunoscusem pe manelesux care venea vesel prin crasme recitand “mother, deliver me”. Abia anul asta m-am interesat de cariera ei solo, si bine am facut, albumu asta e plin de colaborari si experimente mishto)

Nick Cave – Dig Lazarus Dig (de fapt daca nu ar fi scris pe el Nick Cave, nu cred ca i-as fi acordat atentzie. Asa, m-am straduit sa-mi placa si intr-o oarecare masura am reusit)

Opeth – Watershed (n-am fost niciodata fan, raman la parerea ca Opeth au momente bune, daca ii iei pe bucati. Nu bucati de albume, ci bucati de piese. Din fericire, Watershed ii plin de asemenea bucati. Pacat ca s-au incapatzanat, ca de obicei, sa fie progressive si sa le faca colaj in loc sa dezvolte ideile separat)

Pin-up Went Down – 2 Unlimited (sau ce a ramas din Carnival in Coal. Annoying metal at its best)

Septicflesh – Communion (albumul blekk metal al anului, cu coruri pompoase, capre si tot ce trebuie)

Stuck Mojo – The Great Revival (rap-metal, nigga’! probabil cel mai divers album al lor, au o voce de gagica aproape omniprezenta plus un cover adorabil dupa Country Road)

Volbeat – Guitar Gangsters and Cadillac Blood (nu se ridica la inaltzimea conceptului, ma asteptam ca dupa ce ascult albumu asta sa imi vina sa-mi cumpar palarie si parpalac si sa ma apuc de fumat trabucuri. Dar e entertaining)

Disturbed – Indestructible (groovy & cool)

10 albume repetente

childrenofbodom, cradleoffilth, communic, crematory, haggard, metallica, klimt, pain, sixfeetunder, unleashed

Mentiune speciala: Guns’n’Roses – Chinese Democracy: a aparut, publicul e-n delir. Umbla vorba intr-o vreme ca motivul amanarii ar fi fost incercarea de a sincroniza lansarea albumului cu democratzia chinezeasca. Personal n-am fost fan nici acu 15 ani si nici dupa ce am ascultat albumul nou nu sunt, dar m-am gandit sa-l pomenesc totusi, ca da bine.

Albumul autohton al anului: Grimus – Panikon

Albumul cel mai de kkt al anului: Spiritual Beggars, pentru ca n-a fost sa fie nici in 2008.

Si daca tot au trecut aproape 2 luni din anul nou…. 5 albume de neratat din 2009:

Ordo Rosarius Equilibrio – ONANIO

– cel mai mishto album Ordo pana acum. Cel mai elegant, cel mai bine produs, cel mai porno.

Mono – Hymn to the Immortal Wind

– unul din putinele albume post-rock/metal ascultabile. Adica care sa nu fie plictisitor si redundant. Sunt la primul contact cu japonezii astia si am fost surprins ca unele piese chiar au o structura si o tema, lucru de care, de regula, practicantii post-rockului n-au prea auzit.

Obscura – Cosmogenesis

– un surogat excelent pentru Cynic. Death metal tehnic, jazzy si melodios.

Anthony and the Johnsons – The Crying Light

– pedofilul meu preferat s-a ntors cu un album pe care nu l-am aprofundat destul, dar cu asa un titlu nici n-are cum sa dezamageasca

Lamb of God – Wrath

-metalcore de mare clasa, favorit pe felia lui, cel putin pana iasa DevilDriver-ul

Top 5 filme 2008 in ordine aleatoare (sorry, daca as fi pus 10 ar fi trebuit sa includ automat mediocritati. Nota: dintre candidatele la Oscaruri nu prea am vazut inca):

The Dark Knight (o sursa nepretzuita pentru replici de dat papucii)

Forgetting Sarah Marshall (o sursa nepretzuita pentru invatzaminte despre cum sa nu te comportzi cand ti se dau papucii)

In Bruges (it’s like a fukkin’ fairytale)

Wall-E (filmul in care oamenii sunt roboti si robotii oameni. Tehnic impecabil)

Vicky Cristina Barcelona (care ofera solutzia unei importante probleme personale)

Concluzia anului, ca intotdeauna: For tomorrow may bring sorrow, so today let us be gay!