Cuvinte care îmbatã : Gene Wolfe – The Book of the New Sun

Posted: February 25, 2009 in dead trees

PhotobucketConsideratiile despre ce om deosebit e Gene Wolfe le-am facut aici. A se retine ca intr-o lume mai sanatoasa cartile lui ar fi studiate in scoli (si ar aparea in colectia Cotidianul).

Pe principiul “lasa pe maine ce poti face azi, ca poate intre timp apare o editie mai buna”, am amanat tetralogia de capatai a lui Wolfe pana cand am dat peste omnibusul din imagine, primul care contine toate cele 4 volume din seria Book of the New Sun. Cartea arata glorios, 4 romane comprimate in 900 de pagini alb imaculat cu miros proaspat de var. Ce nu inteleg eu, ca in cazul tuturor omnibusurilor de la Gollancz, e de ce nu l-au scos hardcover. Sau si hardcover. E pacat ca un asemenea mamut de carte sa fie adunat intre coperti atat de fragile iar cotorul sa faca riduri dupa prima citire. N-am priceput nici ce e cu desenul ala de pe coperta, parca ii din alt film, merge ca nuca in perete cu designul editiei, ca sa nu mai zic de continut. La fel de nepotrivita mi se pare si schimbarea titlului. Wolfe n-a folosit in viata lui sintagma “Severian of the Guild”, cu atat mai putin sa isi intituleze vreo carte asa. E vorba probabil de unul din acele cazuri in care departamentul de marketing isi asuma prerogative atat de largi incat ajunge sa interfereze cu continutul operei, ceea ce ma deprima teribil si imi aminteste de cum reedita Nemira acum cativa ani carti vechi cu titluri noi. Dar macar acolo era vorba de traduceri, detaliu care schimba esential datele problemei. In fine, daca ar fi dupa mine as urca intr-o racheta toti oamenii din marketing, avocatii si agentii de asigurari si i-as trimite pe o planeta pustie, ca in Ghidul autostopistului galactic.

The Book of the New Sun ar constitui probabil cel mai relevant studiu de caz in privinta granitzelor dintre fantasy si SF, problema care din cele mai vechi timpuri e cauza principala a insomniilor cititorilor de fictiune speculativa. Cartea lui Wolfe (o sa ma refer la serie ca la un singur roman, intrucat cele 4 volume urmaresc un singur fir epic iar diferente de stil intre ele nu exista) a fost promovata din start ca fantasy. Shadow of the Torturer (primul roman din serie) a si luat World Fantasy-ul in 1981. Tehnic vorbind, insa, elemente fantasy obiective nu exista deloc in Book of the New Sun. Actiunea e plasata intr-un viitor indepartat – vorbim de milioane de ani –  timp in care omul a apucat sa ajunga la stele si sa se si intoarca inapoi, regresand la o societate pe model medieval in care tehnologia devine greu de distins de magie, nu pentru ca ar fi evoluat enorm, ci pentru ca indivizii au involuat. De fapt, din punct de vedere obiectiv, cartea lui Wolfe e mai riguroasa din punct de vedere stiintific decat orice roman SF pe care l-am citit pana in prezent.

Am tot folosit termenul “obiectiv” in ultimele propozitii, asta pentru ca cine il stie pe Wolfe stie ca specificul cartilor sale e granita foarte fina dintre obiectiv si subiectiv. Si in cazul asta romanul se prezinta sub forma memoriilor personajului principal, Severian, care pretinde ca are o memorie perfecta, insa chiar daca ar spune adevarul ar fi irelevant, pentru ca tot esti nevoit sa vezi lumea prin filtrul sau, care se intampla sa fie foarte ingust. Severian descrie ce vede si ce i se intampla, interpretand automat evenimentele in functie de experienta si cunstiintele sale, care sunt foarte sarace, astfel ca interpretarile lui sunt adesea eronate. Ca cititor esti pus constant in pozitia activa de a te indoi de ceea ce ti se spune. Si de-asta romanul nu are un continut fantasy obiectiv – toate elementele fantastice/supranaturale care apar sunt doar erori de intelegere ale personajului principal, care nu prea percuteaza ce se intampla in jurul lui. Severian e un novice al ghildei tortzionarilor, breasla care are ca scop purificarea prin tortura ridicata la rang de arta a condamnatilor la moarte. Pana la momentul in care Wolfe il ia in primire si il trimite prin lume pe parcursul a 4 romane, Severian traieste izolat in Citadela, avand o intelegere minima despre lumea din jur. De exemplu, Citadela asta, descrisa de Severian ca centrul de metal al orasului, cu turnuri inalte de fier, e un vechi astroport, lucru de care, ca cititor, te prinzi destul de repede din descrieri. Un alt episod sublim e cand Severian vede un tablou cu un cavaler in armura care sta intr-un deshert cu un steag in mana si in casca i se reflecata o planeta albastra. E vorba, desigur, de celebra poza cu Neil Armstrong pe Luna, veche de milioane de ani. Alte subtiliati de genul asta sunt mai greu de prins din prima. Romanele lui Wolfe sunt facute ca sa fie recitite. Apropo, pana la urma romanul e catalogat ca science-fantasy, eticheta hazlie si total inutila.

De vreun an incoace am inceput sa ma tem ca mi-am ratacit sistemul de valori. Pana si eu m-am mirat cat de slabe mi s-au parut serii-cult ca Amber sau The Dark Tower. Cartea noului soare a picat la fix sa-mi demonstreze ca nu e nimic in neregula cu mine, exista si serii fantasy de calitate, doar ca alea nu sunt printre ele. Tetralogia lui Wolfe contine toate elementele de a caror lipsa ma plangeam in cazul celorlalte serii mentionate, si mare mi-a fost satisfactia sa realizez asta. In primul rand e consecventa si logica interna a universului creat. Atat Stephen King cat si Zelazny s-au dovedit total straini de aceste concepte. La Wolfe in schimb, in 4 romane si 900 de pagini nu gasesti o fisura nici cat sa bagi un ac. E ca piramida lui Keops, pentru cei cu predilectie spre comparatii pretentioase: o constructie monumentala, fara niciun cusur arhitectural sau de executie. Toate elementele fantastice functioneaza pe principii stiintifice solide. Nu ma pot abtine de la cateva exemple marunte si hazlii: lumea lui Severian e angajata intr-un razboi intre emisfere, emisfera inamica fiind controlata de un fel de monstru marin gigant (un defect de perceptie al lui Severian, sunt sigur ca e vorba de cu totul altceva aici, dar n-am reusit sa ma prind la prima lectura). Severian isi pune intrebarea fireasca: daca creatura asta e atat de puternica, de ce nu ne ataca direct, in loc sa trimita soldatii pe care ii controleaza impotriva noastra? Unul din personaje ii da raspunsul: pentru ca daca ar iesi din apa, monstrul marin, fiind imens, s-ar frange sub propria greutate. O imagine superba e cea a navelor atmosferice, care atunci cand stationeaza stau agatate de franghii la mare altitudine, ca zmeiele. Explicatia e ca presiunea atmosferica ridicata de la nivelul solului ar interfera cu sistemul de propulsie bazat pe o combinatie de magnetism si antimaterie.  Cazurile de genul asta sunt abundente si nu poti sa nu-l respecti pe Wolfe pentru atentia data detaliilor si bunului simt. La un moment dat eram sigur ca l-am prins cu ceva: un Pamant situat la o distanta atat de colosala in viitor, e in mod obligatoriu secat de orice fel de resursa naturala, deci incapabil de a mai sustine viata. Iar autorul nu vorbeste despre asta… pana pe fix ultima pagina unde aminteste intr-o scurta nota ca erele mentionate in roman ca sistem de masurare al timpului, sunt intervalul de la epuizarea unei resurse naturale pana la urmatoarea. Si ca resursele necesare supravietuirii erau aduse de hierophanti de pe alte planete. Hierophantii sunt extraterestri. Si/sau descendenti ai oamenilor ramasi printre stele. Intelegerea lui Severian e prea limitata pentru ca sensul exact al termenului sa ajunga pana la cititor.

The books are like chests full of wonders; full of images like jewels, of words a reader can get drunk on“. Asta a zis-o George Martin si in general nu cred in blurburi dar se intampla ca de data asta a nimerit-o perfect. Wolfe e unul din acei rari scriitori pe care i-as citi indiferent despre ce ar scrie, doar pentru estetica limbajului, intorsatura frazei si calitatea exprimarii. Martin nu exagera, omul asta chiar te imbata prin cuvinte. In cazul cartii de fatza chestia asta se intampla cu atat mai mult cu cat autorul imita cu succes forme arhaice ale sintaxei pentru a-ti da senzatia ca ai intr-adevar in mana o carte scrisa in alte timpuri. Tot in scopul asta foloseste si o serie de arhaisme (majoritatea preluate din latina) al caror sens se deduce, mai mult sau mai putin dificil, din context.

Ceea ce face din Book of the New Sun o carte cu adevarat mare si deosebita, pe langa densitatea prozei, e bogatia ideilor si a influentelor care razbat din diverse episoade. Wolfe (sau ma rog, Severian) isi insoteste frecvent relatarile cu idei marunte, consideratii generale, filosofeaza pe marginea eternelor probleme de viata. Cat despre influente… sistemul de guvernare al autarhiei din carte e practic identic cu cel din God-Emperor of Dune al lui Herbert: autarhul asimileaza personalitatile predecesorilor la propriu, astfel incat dintr-o singura persoana razbat zeci de voci de a caror intelepciune beneficiaza respectivul. La fel si Wolfe pare a fi asimilat esenta a nenumarati scriitori  clasici si vocile lor se fac auzite la rastimpuri. Bunaoara, chiar primul capitol e evident dickensian, amintind de Marile Sperante. Imensa biblioteca arhaica care apare intr-un capitol e un tribut vizibil adus lui Borges. Iar absurdul situatiei batranului cu barca, care isi cauta de zeci de ani sotia moarta in lacul a carui apa are proprietatea de a conserva cadavrele, folosit pe post de cimitir, e o trimitere clara la Kafka.

Tot la capitolul idei, principalul repros care a fost adus cartii e continutul religios intens. Gene Wolfe e un catolic convins si, intr-adevar, cartea e ticsita cu simboluri catolice. Inclusiv titlul. Terry Pratchett nu a fost primul care l-a parodiat, intitulandu-si un capitol din Pyramids The Book of the New Son. Wolfe insusi a folosit in mod constient paronimia son-sun ca o trimitere la mitul biblic. Personal n-am fost defel deranjat de orientarea catolica a romanului. In primul rand pentru ca continutul religios e elegant deghizat, serveste in mod natural plotul si nu se incearca indoctrinarea cititorului. E doar un mod de a adauga o dimensiune ideatica in plus cartii. In al doilea rand, cartea e atat de plina de idei mishto, incat filosofia catolica e doar un subiect abordat, printre atatea altele.

Personajele sunt care mai de care, complexe si fiecare cu vocea sa proprie. Sunt atat de bine individualizate incat practic poti sa-ti dai seama cine vorbeste si daca n-ar scrie “cutarica said” la sfarsitul dialogului, doar din modul in care se exprima, cuvintele pe care le folosesc sau chiar modul in care glumesc.  Apropo de personaje, un episod delicios e cel cu ascienii, inamicii din emisfera opusa, care comunica intre ei doar prin maxime si slogane, reusind sa se inteleaga perfect. E modul lui Wolfe de a demonstra fragilitatea sistemelor semantice, mai ales imprecizia corespondentei dintre cuvant si idee.

Last, but not least, Gene Wolfe e un maestru a ceea ce se cheama casual revelation. Adica, pe langa faptul ca tre’ sa fii tot timpul cu ochii pe perceptiile personajului ca sa nu fii indus in eroare, evenimentele majore si detaliile esentiale sunt relevate in moduri total anticlimactice. Totul e povestit pe un ton egal, nu exista un sentiment al grandorii, o plimbare prin oras e evocata pe acelasi ton ca si o batalie epica. Revelatiile majore sunt de regula ascunse in propozitii despre lucruri marunte sau sunt aruncate laolalta cu alte detalii neesentiale, ceea ce iti lasa impresia ca indiciile respective au fost date mai inainte si ai uitat tu. Abia pe la jumatatea cartzoiului m-am prins ca asta e tehnica trademark a lui Wolfe, casual revelation. Personajul arunca in treacat indicii esentiale, avand impresia  eronata ca ti le-a zis mai demult deja.  Daca mai pui la socoteala si bogatzia prozei si stratificarea semnificatiilor totul incepe sa arate ca un imens puzzle tridimensional.

O carte pe care, odata terminata, simti nevoia chinuitoare de a o reciti. Nu-mi ajung mainile sa o recomand.

Advertisements
Comments
  1. Andrei says:

    Sa inteleg ca spre deosebire de Stephen King, te-a impresionat consecventa si logica interna a falsului ( ma rog, fictiv) univers creat vazut prin filtre inguste sau descris prin marturii mincinoase?:P

    Nu trebuie sa fortezi comparatii cu scriitori consacrati. Descrierea unei biblioteci nu e neaparat un omagiu la adresa lui Borges sau Umberto Eco, un capitol in engleza bine scris nu e neaparat dickensian, iar luntrasul si lacul care conserva cadavre e mai degraba o trimitere mtologica.
    Un volum trebuie judecat din calitatea scrierii si modul de abordare al conceptelor, nu dupa categoria de literatura in care intra prin depersonalizare.

    Nu are rost sa promovezi scriitori de literatura SF sau fantasy ca sa fie acceptati, macar unele exceptii, in randul autorilor de Cotidianul (desi Asimov, si parca si Arthur C. Clarke au aparut in colectie).

    Nu are rost sa educi masele spunand ca exista si SF de calitate – oamenii cu cap stiu sa nu se bazeze pe prejudecati, sau sa le analizeze cu atentie cand o teorie contrara poate sa aduca argumente.

    Snobi vor exista intodeauna. Pe ei nu-i convingi cu logica, cu exemple, cu mai bune cunostinte in domeniu. Urina lor le va oferi adevarurile in care sa creadaa orbeste, arzand pe rug pe Giordano Brunii si Jan Hussii ai SF-ului. Ingustimea unui asemenea om nu se largeste cu argumente, ci cu timpul. DAca are noroc.

    Deci nu mai fa literatura comparata la un nivel superficial, pentru ca nu e cazul. Un roman bun se salveaza prin sine.

    p.s. Apropo, Eco si Borges erau mari fani ai genurilor (Eco inca e) si au scris romane si povestiri poliste (alt gen blamat) si fantasy ca la carte (dincolo de teorii literare si metafizice care trebuie gasite si presupuse ca sa fie predate la literatura comparata). Poate Borges ar fi scris cateva saga fantasy foarte reusite daca nu era o putoare. Prefera sa nu scrie romane fantasy, ci sa scrie o povestire de 5-6 pagini despre un roman fantasy inventat. Astfel a reusit transformarea extraordinara de a nu fi un autor de fantasy, ci autor postmodern, nescriind fantasy, ci metaliteratura

    p.p.s. Stephen King e predat la multe universitati de prestigiu din state in acelasi curs cu Faulkner si Steinbeck.

    p3.s. I-as mai da exemplu pe Poe si pe Maupassant, autori horror cu acte in regula, fara niciun chitibus care sa-i integreze in alta categorie, doar pentru a obtine inca un strambat din nas si inca un apelativ de ‘nesimtit’ din partea snobilor.

  2. exty says:

    E bine ca imi dai ocazia sa completez aspecte pe care in post le-am tratat pe fuga.

    In primul rand, si chestia asta trebuia sa o scriu undeva sub forma de prezentare a blogului, scopul umilelor mele posturi nu e de a converti snobi. Nici n-as avea cum. Faptul ca il compar pe Wolfe cu Kafka nu e un argument care sa schimbe prejudecatile cititorului ocazional. Dealtfel nici prietenii care ma iubesc si ma stimeaza nu-mi citesc posturile despre sefeuri si alte subiecte neserioase. Ce sa mai zic de a le starni curiozitatea. Nu, scopul e de a impartasi experientze celor de aceeasi parte a baricadei, de a atrage atentia asupra unor chestii under/over rated, de a-mi exorciza proprii demoni si de a mai ataca ocazional prejudecatzi. Din perspectiva altor prejudecatzi 🙂

    Genialitatea lui Wolfe sta tocmai in problema pe care ai pus-o la prima intrebare. Stiu ca suna paradoxal ideea de consecventza vazuta prin ochii unui personaj care nu pricepe ce vede, ba mai si minte. De fapt gaselnitza cu unreliable narrator ar fi putut sa fie pentru autor chiar o metoda de a-si acoperi eventualele inconsecvente, punandu-le pe seama personajului. Dar nu o face, dimpotriva construieste un univers perfect coerent din relatarile personajelor cu care Severian asta interactioneaza, personaje care servesc si ca masura a credibilitatzii sale.

    O trecere in revista succinta a influentzelor autorului nu inseamna literatura comparata, iar exemplele par fortzate doar pentru ca nu am stat eu sa le povestesc batraneste. Bunaoara, scena dickensiana de la inceput poate fi recunoscuta ca atare de oricine a pus vreodata mana pe Marile Sperantze. E vorba de un episod din copilaria lui Severian, cand se infiltreaza el strengareste intr-un cimitir si ajuta un… haiduc sa scape de garzi. La fel ca si cu Pip, toata existenta ulterioara a personajului e marcata de experientza cu pricina.

    Nu orice biblioteca e borgesiana, dar una ale carei limite in timp si spatiu s-au perdut in negura vremii si care se presupune ca contzine toate cunostiintele adunate de om cu sigurantza e un avatar al bibliotecii Babel.

    Secventa cu luntrasul e prea complicata ca sa o povestesc aici, dar cu sigurantza nu e trimitere mitologica. Nu ca nu ar fi si alea destule pe parcurs.

    Cu opera lui Eco si Borgescu sunt familiar, sa le fie de bine. De fapt recent mi-am dezamagit un amic indraznind sa afirm ca Borges e un lenes.

  3. Andrei says:

    Din moment ce e exact ca in Dickens inseamna ca e furat din Dickens, nu inspirat de el. Oricum, cred in continuare ca paragraful separat in care insiri influente ce par fortate e unul din punctele slabe din cronicile tale. Nu ai nevoie de el, daca nu trasezi paralele intre moduri de abordare, intelesuri si solutii.

  4. exty says:

    diferentza dintre plagiat si tribut e cateodata fina, dar exista. cand o sa cetesti cartzile o sa ntzelegi.
    puteam sa trasez paralele si perpendiculare intre cartzile lui Wolfe si Noul Testament pana la ziua judecatzii de apoi, numai ca, vezi tu, asta ii un post capricios si subiectiv pe un blog, nu un eseu analitic si exhaustiv asupra subiectului. nici macar recenzie nu se pretinde a fi. am preferat, ca de obicei, sa punctez amanuntele relevante si detalii picante sau de natura sa trezeasca interesul in cititorul ocazional, nu sa fac postul sa arate ca o tema la romana.

  5. Andrei says:

    Tu ai o obsesie cu temele la romana. Ce salveaza un post pe un blog si de asemenea o tema la romana e calitatea expunerii si pertinenta argumentelor. Or, eu nu vad pertinenta enumerarii superficiale de nume.

  6. Andrei says:

    Nota 8(opt).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s