Spring of Rage

Sectziunea I: Eu

Pana ma reinventez si ma debarasez de tiparele de gandire si exprimare in care am cazut intr-un an de blog, m-am gandit sa recapitulez primavara de absentza in cel mai pur stil “draga jurnalule”, sa nu ramana blogul in paragina chiar in halul asta. O fi satisfacatoare ocupatzia de cronicar undercover, dar ce farmec are sa ai blog daca nu cedezi din cand in cand tentatiei de a posta frustrari, exorciza demoni, arunca cu kkt etc?…  Asadar, din viatza personajului principal al acestui jurnal virtual, evenimente de cotitura in ultima vreme:

• am inceput (de fapt aproape am si terminat) sa ma uit la Doctor Who, cea mai stupida si geniala productzie care a vazut vreodata fatza ecranului, n-am mai lacrimat asa la un serial de la Inima Salbatica incoace. Britanicii astia is datzi dracului. Revin cu detalii in viitorul apropiat.

• am revazut doua trupe de fuflet in cel mai reusit concert (ca sa nu zic singurul) organizat de Promusic din memoria recenta. Moonspell is un caz rar de trupa la care fiecare album a fost mai bun decat anteriorul (sau cel putin diferit intr-un mod pozitiv). Ribeiro e cel mai sincer, charmant si impunator gurist, in conditiile in care nu se foloseste de artificii si teribilisme pentru a face spectacol. O cantare care mi-a mers la inima. Cradle of Filth, in schimb, au intrat intr-o perioada nasoala de decadenta din care nu stiu daca o sa mai iasa vreodata. Anul asta au scos cel mai slab album din cariera, playlistul a fost groaznic de nefericit ales pentru concert, sunetul a fost mult prea tare ca sa distingi ceva. On the bright side, Danutz a slabit considerabil iar trupa s-a procopsit la clape cu o blonda hot. Probabil Sarah Jezbel Deva a fost nevoita sa ramana acasa ca cerea prea mult de mancare si facea paguba organizatorului.
• dupa un an de atacuri ambitzioase alternate cu pauze indelungate, am dat gata cel mai voluminos volum care imi impodobeste biblioteca, The Space Opera Renaissance. O sa-i trag si o cronica, numai sa-mi amintesc cum incepea… Am terminat zilele trecute si Ilium + Olympos, ca de prea mult timp asteptau. Am ramas cu sentimente cam amestecate, sper sa-mi gasesc odata timp sa dezvolt, acum ca tot a ajuns entuziasmul pentru Dan Simmons si la noi.
• am fost abandonat spontan si simultan de cateva foste gagici importante. Ce pana mea se alege de lumea asta daca nu te mai potzi baza nici pe oamenii carora le-ai dat papucii?…
• cu ocazia implinirii unui sfert de veac de singuratate luna trecuta si a unei calatorii in vestul insorit am primit/achizitionat niste chestiuni livresti de o deosebita importantza. Care vor face obiectul bookporn-ului de mai jos.
• n-am fost la concertul Antony & The Johnsons + Cocorosie de la Viena de 1 mai. Pentru ca s-ar parea ca pedofilul si cele doua psihopate au atatzia fani, incat biletele online se vandusera demult, iar la fatza locului nici pomeneala sa se gaseasca. Si cum concertul nu era organizat de Promusic, am impresia ca nici nu se puteau xeroxa. Asa ca in timpul ala am observat cum isi petrece Viena si ai sai vietnamezi ziua muncii. Si anume, specia aia amatoare de mici si bere la pet, care la noi alcatuieste practic majoritatea zdrobitoare a populatziei, la ei e ceva mai restransa, destul de restransa incat sa incapa in parcul Prater, unde sunt intzarcatzi si se trotileaza cu echivalentul local al Timisorenei, se afuma bine de la gratare si fac pishu pe ei si unii pe altzii in cadru organizat. Mult mai usor de controlat epidemia si de curatzat dupa ei. Nici vorba de focuri pe la marginea padurilor. Pentru a intra in atmosfera, am servit ein wurstel mit ketchup und mayonaisse de care m-am indragostit instantaneu. Am testat si autostrada Viena-Budapesta pe care am ucis o vrabie.
• am inceput cea mai longeviva, voluminoasa si detaliata serie fantasy ever, Drept Civil in 8 volume, plus The Companion to Drept Civil – Drept Procesual Civil. Cartzile sunt de o imaginatzie debordanta, tratate cu atata pretentzie de realism incat mai itzi vine sa crezi ca autorii aia chiar au crezut ce au scris acolo.
• am inceput sa ma retrag constant pe piciorul meu de plai la soare, unde pasarile canta si noaptea, miroase a copilarie iar tehnologia moderna, de la canalizare la internet, e doar un vis urat.
• am ascultat noul Sunn O))) – Monoliths & Dimensions. S-a renuntzat la revolutionarele solouri la pickhammer de pe albumul anterior, insa are coruri de gagici care fac “uuuuu”. Vreau sa zic ca e atat de mishto albumul asta incat dupa o singura ascultare m-a luat ametzeala, mi s-a strans stomacul, am avut o durere de dintzi de cateva ore si mi-a curs sange din nas vreo doua zile dupa aia. E drept ca m-am si conformat regulilor de utilizare sugerate de membrii trupei, care ziceau ca muzica lor nu poate fi inteleasa decat daca o asculti cu volumul la maxim.  Alte albume noi care mi-au atras atentzia in sensul bun in ultima vreme ar fi Riverside – Anno Domini High Definition (progressive tineresc si accesibil), Mastodon  – Crack the Skye si, desigur, noul Isis – Wavering Radiant.
• am facut o pasiune de-o vara pentru The Legendary Pink Dots, trupa de care am auzit doar lunile trecute cu ocazia concertului de la noi de poimaine pe care l-am si ratat.  Astia is un fel de combinatzie intre Current93 (accentul britanic care aminteste de David Tibet, plus stilul in sine) si DJ Boros (vocea nazala, productia cam de kkt). La capitolul asemanari cu Current93 mai e si discografia vasta pe care o aprofundez momentan cu ambitzie de fier.
• nu m-am facut gay (inca).

Sectziunea II: Bookporn

Drood e noul roman al lui Dan Simmons, despre care aminteam acu o vreme, ala despre ultima perioada din viatza lui Charles Dickens, vazuta si relatata la persoana intai de principalul sau rival, Wilkie Collins. A fost o surpriza faina sa dau peste el, in conditiile in care habar n-aveam ca aparuse deja. Alta chestiune de maxim interes e Anathemul lui Neal Stephenson, proaspat aparut, dar deja candidat la toate premiile majore in domeniu si cartea anului pe SFsite. E ticsit de matematica, parca vad cum o sa ajung sa regret toate orele de mate din liceu pe care le-am petrecut jucand cartzi in ultima banca. Gaiman dovedeste din nou ca poate sa scrie o carte adresata publicului impuber mai stilata si matura decat majoritatea operelor cu pretentzii de maturitate artistica. Candidata Hugo 2009. Pe asta am apucat sa o citesc.

In periplurile prin librariile australienilor astia am dat si peste The Mammoth Book of Short SF Novels, aparuta de cateva saptamani. In ciuda titlului si a copertzii, antologia contine cele mai faimoase si premiate nuvele din ultimii 30 de ani, numai nume mari, de la Haldeman si Nancy Kress la Greg Egan si Alastair Reynolds. Cartea era cam mica si inghesuita si mai avea si o farfurie sburatoare pe coperta, dracu sa-i ia pe aia din departamentu de marketing al editurii. Am zis ca mai bine imi iau hardcoverul de pe amazon. Dupa ce am aflat ca nu a existat si n-o sa existe niciodata o editzie hc mi-o parut cam rau pentru decizie.