The High End of Low

Posted: July 3, 2009 in music of the spheres

Photobucket

Vine cam asa: ea itzi da papucii. Nu conteaza cine-i de vina. Oamenii au rara aptitudine de a maslui trecutul astfel incat dreptatea sa fie intotdeauna de partea celui care o pretinde. Pana la urma nimeni nu poate trai simtindu-se de kkt in propria piele. Atata timp cat nu exista un tribunal pentru judecata de apoi a relatziilor, care sa stabileasca victime si vinovatzi, ramai inevitabil cu frustrari. In prima faza totul e low. Frustrarile sunt sublimate in melcancolie si regret. Against all evidence, ai senzatia ca inainte totul era ok sau ca, chiar daca nu era, ar fi putut fi daca ar mai fi continuat o vreme. Prietenii incearca sa te reintroduca in circuit, insa asta adanceste doar nostalgia si senzatia de pierdere irecuperabila. Apoi apare detasarea. Partzial, pentru ca de relatii simbiotice, aproape telepatice, nu te poti detasa niciodata. Dar e destul cat sa treci in faza urmatoare. Mai iesi la o bere, iti regasesti self-esteemul iar nostalgia se transforma in frustrarea de a nu fi reusit s-o faci sa-si dea seama ce a pierdut. Intervine orgoliul. Iti spui ca exista destule parashute, viitorul suna bine. Cateodata chiar o crezi. Stiind ca whatever doesn’t kill you is gonna leave a scar, esti gata sa mergi mai departe. Things are still low (o voce interioara familiara iti sopteste cand ti-e lumea mai draga: just remember, when you think you’re free, the crack inside your fucking heart is me). Dar acum stii ce ai de facut. Asta e the high end of low.

Prin asta pare sa fi trecut Marilyn Manson in ultimii ani. Divortzul de Dita von Teese si relatzia esuata cu Evan Rachel Wood sunt un bun indiciu. Rezultatul au fost ultimele doua albume, cele mai personale din cariera sa, situandu-se ca filosofie si mesaj artistic la cele doua capete ale paragrafului anterior. Eat Me Drink Me a reprezentat faza low, un album lent, plin de fuferintza, melancolie si regrete (antitezaa rebelului Golden Age of Grotesque, care a fost un album exclusiv de atitudine). Aproape toate piesele de acolo erau tanguieli pe tema relatziilor si a pierderii. La vremea respectiva l-am considerat cel mai slab album din discografia trupei. The High End of Low e o revenire, atat ideologic cat si muzical.  Revenirea din punct de vedere stilistic nu ne importa, pentru ca se manifesta doar sub forma catorva piese care se vor “ca pe vremuri”, energice, pline de atitudine si total neconvingatoare. Sunt ignorabile. A se asculta We’re From America ca exemplu. Ca element muzical de noutate merita amintita totusi simpatica Four Rusted Horses, o elegie pe acorduri de chitara acustica in stil Johnny Cash.

E mai interesant de observat cum a evoluat Brian Hugh Warner, omul,  de la just low la the high end of low, de la If I Was Your Vampire la I Want to Kill You Like They Do in the Movies. In prima faza, si asta e principalul motiv pentru senzatia initiala de dezamagire, ai impresia ca ai mai auzit totul inainte. Dupa prima ascultare l-am pus deoparte dezamagit si n-am vrut sa mai aud de el cateva saptamani. Chiar si Laura, care nu mai asculta metal adolescentin de cand a descoperit ca muzica buna ii aia pe care poti s-o asculti si in timp ce dormi (mi-ai zis sa scriu de tine pe blog, am scris, dai o bere) i-a dat albumului o sansa si mi-a trimis un mesaj, facand comparatzii cu relatzii tragice celebre din mitologia clujeana. M-am hotarat dupa o vreme sa-i mai dau o sansa, Manson fiind (sau a fost) totusi unul dintre putzinii artisti geniali contemporani. La o numaratoare superficiala reiese ca 11 piese din 15 sunt despre dragoste si relatzii, cel putin tangentzial. M-am intrebat, ca si majoritatea fanilor, dupa prima ascultare: oare tipului asta chiar nu ii e rusine sa se repete miorlaind iar despre durerea lui? Si n-ai cum sa te superi pe el  pentru asta, cand iti raspunde inca din prima piesa: my pain’s not ashamed to repeat itself, my pain’s not ashamed to repeat itself!. De fapt, odata ce asculti Devour cu atentie, iti redevine simpatic cu cinismul lui (you’re not crying, this is blood all over me) si patetismul exagerat de origine glam – and i’ll love you if you won’t make me starve – vers care imi aminteste de relatzia lu sormea.

In general albumul, implicit filosofia despre relatzii si iubiri pierdute, oscileaza intre nostalgie si nihilism. Intrebarea de o suta de puncte care naste atitudini contrare e how the fuck are we supposed to know if we’re in love or if we’re in pain? Cateodata o vede pe Ea ca pe o parasuta superficiala si ingrata, ba ai impresia ca i-ar da si vreo doua capace (i’ll stab you once for each time i thought of you, you’ll never be good enough to even look upon). Alteori renuntza la accesele de orgoliu nihilist si evoca cu tristetze un mare adevar: sometimes hate is not enough to turn this all to ashesDe fapt piesa Running to the Edge of the World e una din cele mai misto evocari ale regretului in domeniu si printre favoritele albumului, in topul personal:  everyone turned their backs because they knew when we held on tight to each other we were something fatal that fell into the wrong hands. Si mai ales: I can see a new beginning rise behind the sun, but we can never catch up to it as fast as we run… Ultima piesa (alta favorita) – 15 – e expresia frustrarii si a renuntzarii, a momentelor cand razbunarea pare singura metoda eficienta de a umple golul. Not letting you win won’t satisfy me, I’ll teach you about loss. Asta e versul care incheie albumul, si da bine pe post de concluzie, dar nu e. Chestiile astea n-au niciodata concluzii, exista doar atitudini contradictorii, care alterneaza pana se sting de la sine. Daca se sting. De dragul lui Manson, sper ca in cazul lui sa se stinga, pentru ca pana la urma, ok, a fost un album mai bun decat precedentul, dar nu stiu daca o sa mai aiba credibilitate in ipostaza asta low, fie ea si the high end of low, pe viitor.

Un album numa’ bun de pus pe rana. Pentru toate lucrurile care credeai ca sunt atat de speciale incat sunt eterne si care s-au dus dracului pentru eternitate.

If you don’t know what forever feels like, i’ll show you what it feels like without it.

PS: tocmai a aparut numarul nou al revistei Nautilus, unde cronicarul vostru preferat a participat cu doua articole despre doua cartzi de cartzi: cartea unu si cartea doi.

Advertisements
Comments
  1. aron biro says:

    imi da lacrimile cand citesc recenzia asta

  2. JaxxIron says:

    mortal albumul

  3. deathmist says:

    Stimabile,
    am citit, am ascultat. drumul a fost cam asa: bloggul lui manelesux, recenzia matale, dat sansa albumului, ascultat intens, reconsiderat concertul din decembrie. m-a pus pe ganduri paragraful cu lucrurile speciale cat sa crezi ca sunt eterne ulterior duse dracului pentru eternitate… am sentimentul ca n-am crezut niciodata ca unele lucruri ar fi eterne, mai curand neconditionate si inca mai cred in ele. in plus, n-am rana de pus albumul pe ea si poate asta mai scade din impact. una peste alta, mi-a placut despre album si despre recenzie, in ordine inversa si ma bucur ca eggzisti si pare ca esti bine. recenziile la carti sf si variatiuni nu le inteleg, but then again stii deja asta. apropo, ti-am returnat pana la urma cele doua volume de mare inspiratie care au stat la mine pe bibilioteca vreme multa?

  4. exty says:

    draga olivia,
    a se scuza intarzierea cu care raspund, ia-o ca pe un test de fidelitate fatza de prezentul blog, pe care, daca citesti acum acest comment inseamna ca l-ai trecut. in vremurile astea traiesc in a social state of suspended animation, deci sunt prea putzin constient de semenii mei muritori. da, te-am asteptat cale de vreo doi ani sa-mi bati la usa cu cele doua volume din romanul mentzionat de tine (stranger in a strange land de robert heinlein – n.tr.). dar tu n-ai venit si in felul asta am ramas privat de una din cele mai valoroase achizitii ale bibliotecii personale. desigur, apropo de sefeuri si variatziuni pe care spui ca nu le intzelegi, vezi ca acu putin timp ai scris pe propriu-tzi blog un post pozitiv (sau cel putin asa am dedus) despre o ecranizare a unui roman al unuia dintre preferatzii mei din categoria sefeuri si variatziuni. cat despre manson, poate ca deocamdata nu faci parte din target audience-ul albumului. but you will. la un moment dat. intre timp tzine-l aproape. la urma urmei ai fost primul fan pe care l-am cunoscut, cum ai aparut tu cu cd-ul original (sa fi fost oare the golden age of grotesque?) si mi-ai marturisit ca e artistul tau preferat…
    yours truly,
    eggstylian

  5. deathmist says:

    Draga Eggstylian,

    am trecut testul de fidelitate, putin impulsionata, dar iata-ma. Imi cer scuze pentru carti si promit solemn ca in decembrie ti le trimit. La cluj nu stiu daca ajung asa ca le voi inmana postei romane cu speranta ca-ti vor fi returnate. Stai linistit, sunt intacte, asa cum le-ai lasat si probabil si-au facut prieteni in cutiile mele de carti pe care ai mei le-au inghesuit in pod, fiindca in bibilioteca nu mai e loc.
    In alta ordine de idei, cred ca nu mi-ai citit cu suficienta atentie si dedicare blogul, fiindca pozitiv cu siguranta nu am scris.
    cat despre manson, e drept, fan am fost si ce vremuri fura!…dar in vremea aia imi place pentru ca mi se parea smart si mi se parea ca “vorbeste” in esente tari. acum nu mai simt la fel. si initial am avut portrait of an american family si smells like children:)

  6. exty says:

    eh, glumeam. iti dai seama ca o carte de asemenea valoare mi-am luat-o intre timp in original intr-o editie mai aratoasa, deci volumele alea mi-au devenit la fel de inutile pe cat ti-au fost tie intotdeauna.
    in cealalta ordine de idei, sa-ti activezi comentariile pe blog, caci daca ai fi facut-o, ti-as fi scris la fatza locului despre cum coraline e un roman de neil gaiman, unul din scriitorii contemporani esentziali. iar de film nu tin minte sa fi zis nimic rau. treaba cu nasturiofobia am luat-o ca pe un argument pro 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s