Vintage review: Neil Gaiman – American Gods

Posted: November 13, 2009 in dead trees

Frunzarind cu nostalgie un oarecare forum pe care l-am bantuit multi ani in trecut, am dat zilele astea peste urmatoarea cronica. S-ar parea ca am scris-o acu vreo 4 ani, cand a aparut cartea la noi,  si m-am gandit sa o pun aici pentru ca, cine stie, or mai fi inca muritori care au trait in deceniul asta pe vreo planeta pustie si inca n-au auzit de/citit cartea asta fascinanta. Pe de alta parte, am mutat-o aici ca sa nu se piarda si sa o pot reciti la batranetze (a Universului, nu a mea, desigur) cand o sa vreau sa-mi amintesc cine eram si de unde am plecat. M-am luptat o vreme cu tentatzia de a face modificari in concordantza cu opiniile din prezent ale autorului si pana la urma m-am invins, m-am facut KO, so there it is, nealterata, naiva si plina de spoilere:

Photobucket

Sub egida “modern ain’t postmodern” il vom lua azi in vizor pe englezul american Nelu Gặiman. Pentru cei care nu sunt la curent, Gaiman e marea surpriza a inceputului de secol 21 si unul dintre cei mai versatili artisti. In anii ’90 a fost autorul fenomenului bd Sandman, si-a facut mana si cu ceva romane fantasy si carti pentru copii, a colaborat cu Terry Pratchett la “Good Omens” iar buna sa prietena, Tori Amos, i-a dedicat o tona de cantece (Where’s Neil When You Need Him?). Insa lovitura a dat-o in 2001 cand a lansat American Gods, despre care vroiam eu sa zic aici cateva vorbe.

Pentru maniacii clasificarilor, romanul intra lejer la categoria fantasy, e scris in stil clasic pe teme postmoderne (demitizare la greu, autoironii) si e cam ce ar scrie Stephen King daca s-ar trezi intr-o dimineatza, pe langa talentul de mare povestitor, si cu o idee despre care sa scrie shi ar renuntza la clisheele horror/gore ieftine si suprauzate. Pentru ca la stil seamana, avem referintze la cultura contemporana, descrieri detaliate si evocatoare, insa asemanarile se opresc aici.

Despre ce-i vorba: tipul asta, Shadow, dupa 3 ani de inchisoare e eliberat cu cateva zile mai devreme ca sa asiste la inmormantarea neveste-sii, care il asteptase credincioasa totzi aceshti ani, dar in ultima saptamana ishi gasise sa intre cu mashina sub un tir. Dar necazul nu dureaza mult, ca dupa inmormantare raposata se intoarce senina in chip de zombie sa discute probleme conjugale cu vaduvul ei sotz, de genul ce cauta cu putza celui mai bun prieten al lui in gura in momentul accidentului. Moartea nu pare s-o deranjeze, oamenii is cam incuiatzi shi nu-si dau seama ca a fi mort nu inseamna a nu exista, inseamna doar ca nu esti viu. Ulterior se angajeaza la o bezinarie de noapte de unde e concediata ca incepuse sa putrezeasca si speria clientzii shi mai apare din cand in cand sa mai rupa cate un cap, salvandu-shi sotzul din situatzii limita.

Dar nu asta e subiectul. Pentru ca intre timp Shadow e angajat ca baiat bun la toate de misteriosul domn Wednesday, care cine credetzi ca era, nimeni altul decat idolul fanilor Manowar, zeul Odin. Odin asta e un tip cam ca Al Pacino in Devil’s Advocate, machiavelic si hedonist, si se ocupa cu escrocherii inofensive dar productive pe la banci shi prin baruri, pentru ca zeu-i zeu, dar branza-i pe bani. Marea lui problema, si intriga romanului, e ca zeii vechi incep sa fie uitatzi in favoarea celor noi, ai internetului, televiziunii, telecomunicatziilor, care se impun agresiv. El stie ca razboiul e inevitabil asa ca o porneste de-a lungul si de-a latul tzarii sa adune simpatizantzi.

Insa zeii vechi sunt batrani, obositzi si uitatzi shi abia o duc de pe o zi pe alta. Cei care o mai duc. Thor se sinucisese pe la inceputul secolului intr-o camera mizera de hotel, unde cazuse prada depresiei shi Xanaxul inca nu se inventase. Seth fusese calcat de o mashina in timp ce vagabond ape autostrada in forma de animal. Iar astia care mai sunt in viatza abia isi castiga painea, n-au ei chef de razboaie. Czernobog, zeul rus, are un apartament inghesuit in Chicago unde joaca dame shi rememoreaza zilele cand era respectat si temut, cu celebrul baros, actualmente pus la pastrare intr-o cutie prafuita pe dulap. Anubis shi Horus o duc ceva mai bine, au o mica companie de pompe funebre intr-un orashel din Florida numit Cairo, iar Anubis e shi medic legist cu juma de norma, ceea ce ii convine de minune ca mai poate sa se delecteze cu cate o bucata de inima, ficat sau ce mai gaseste el prin aia de le face autopsia.

In America n-au ajuns doar zeii de-a lungul timpului, avem shi fiintze mitologice si eroi ai neamului. Mac Sweeney e un leprechaun alcoholic de 2 metri care intra la un moment dat in coma alcoolica si moare de frig langa un tomberon. Regina din Saba e deghizata in prostituata de lux dar mai are accese de orgoliu in timpul actului sexuabil si-si absoarbe victimele in vagin cu totul. Ah, si mai e o poveste mishto cu un efreet care face pe taximetristul in New York si intr-o noapte agatza un arab dolofan cu care are o noapte crunt de pasionala intr-un hotel ieftin.

Pe de alta parte, zeii moderni umbla cu limuzine, controleaza tot ce inseamna media, aduc elogii McDonaldsului si au in subordine o o agentzie in genul CIAului.

Si intre toate astea e Shadow, omu nostru, care e asa, mai taciturn de felul lui, nu prea-shi da seama ce se intampla, nu pune intrebari dar nici nu se ofera nimeni sa-i dea raspunsuri, e depasit de situatzie, nevasta-sa il cicaleste sa gaseasca o solutzie ca nu-i mai place moartea, zeii americii moderne il vor de partea lor si ii vorbesc din televizor prin personajele de prin sitcomuri, are vise ciudate despre care banuieste ca nu-s atat de vise cum par si tot asa.

Romanul nu se limiteaza la atat, pentru ca e presarat si cu scurte povesti situate in diferite timpuri istorice despre cum au ajuns zeii de pretutindeni in America in capul enoriashilor. Iar concluzia, ironica si simbolica se repeta constant : America nu-i un loc bun pentru zei.

Ceva influentze bd se resimt, dar nu deranjeaza. Daca ar fi fost scris de un autor sud-american probabil ca romanul era bagat in categoria “realism magic” Smile Asha, chiar daca a luat toate premiile importante acordate in domeniu – Hugo, Nebula, Locus – e incadrat intr-un gen marginalizat shi, in consecintza, comparat mai degraba cu Harry Potter decat cu scrieri importante contemporane din mainstream.

La noi a fost scos anul trecut de baietzii de la Tritonic, cinste lor, si de ceva vreme se gaseste shi Anansi Boys, cel mai proaspat roman al gagiului (2006), plasat in acelasi univers si de care tocmai m-am apucat si pare delicios.

Ah, si am uitat sa va zic, Gaiman are o obsesie cu urina. Pishatul, pentru doamne. Tot la cateva pagini un personaj face pishulica, sau atunci cand nu face discuta despre asta, zice bancuri sau chiar parabole avand ca tema actul excretoriu. Mishto.

“Hey,” said Shadow. “Huginn or Muninn or whoever you are”
The Raven turned, head tipped, suspiciously, on one side, and it stared at him with bright eyes.
“Say ‘Nevermore’ “.
“Fuck You,” said the raven.

PS: Pana la urma Baietzii lui Ananas a fost nasoala.

Advertisements
Comments
  1. krossfire says:

    Merge citit in combinatie cu Anansi Boys ca e din aceeasi oala. Am cam tot de Gaiman mai putin Coraline (dar nici nu ma impinge curiozitatea sa o cumpar dupa ce am vazut din film)

  2. “Zei americani” e mişto, da “Sandman” e mai tare! Părerea mea!

  3. exty says:

    din Sandman am citit numai primul sfert, cam in aceeasi perioada cu American Gods, capitolele de acolo sunt in general la inaltzime, desi, normal, inegale ca valoare. presupun ca daca scazi, aduni si tragi linie per ansamblu Sandman bate American Gods. Ofcors, comparatzia e umpic fortata, sandmanu a rulat ani intregi si a acoperit o multzime de teme in timpul asta, iar american gods e un simplu roman.

  4. Eu aşa am dat de Gaiman, descoperind câteva fragmente din Sandman pe Internet. O să pun odată povestea la mine pe blog. Treaba e că, inevitabil, după aceea m-am îndreptat către restul operei lui Gaiman cu aşteptările la nivelul lui Sandman. Or, dacă “American Gods” se apropie cât de cât de ştachetă, cu restul cărţilor pe care le-am mai citit asta nu se mai întâmplă. Sunt OK dar cam atât.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s