Dark Bombastic Evening

Posted: December 17, 2009 in live, music of the spheres

Photobucket

Motto:  “I hope you don’t have to go to church tomorrow” – Simone Salvatori

Ma gandeam la un titlu amuzant pentru postul asta, pana la urma am tras concluzia ca denumirea evenimentului botezat de organizatorii de la Kogaionon e mai amuzanta decat orice as fi putut eu sa nascocesc. Deci pe 12 decembrie, anul domnului 2009, a avut loc marele concert neofolk  pe care multi l-au asteptat aproape un an iar majoritatea acestora au ramas doar cu asteptarile, dupa cum am constatat la fatza locului. Pentru a spulbera din start orice urma de suspans – sub eticheta asta bombastica se ascund 7 trupe reprezentative pentru miscarea postfolk, din care au contat doua, aceleasi doua pe care le-am vazut cu exact un an inainte la Brasov – Rome si Spiritual Front.

Ca un cronicar responsabil, am ajuns la locul faptei cu o jumatate de ora inainte de incepere – pe la 6 jumate, ca sa ma fac comod, sa prind masa si sa ma trotilez oleaca. Cu al treilea obiectiv n-am avut noroc, intrucat barul din Silver Church e de tip farmacie – nu gasesti nimic in sticle de peste 330ml. La pretzuri pentru sticle de 500ml, desigur. Va zic eu, ala care a inventat berea la 0.33 o sa ajunga in al noualea cerc al iadului, ala rezervat bancherilor, agentzilor de marketing si celor care n-au ascultat ultimul Paradise Lost. In schimb am prins o masa amplasata strategic la jumatatea salii si am folosit jumatatea aia de ora pentru a explora locatzia. Clubul Silver Church asta arata excelent – in forma de cruce, ca nu degeaba ii zice church, cu enorme candelabre fancy, multe ecrane pe peretzii laterali, spatiu suficient de desfasurare si o acustica decenta. Populatzia a fost in jur de 500 de capete, dupa numaratoarea organizatorilor. Nu stiu daca s-au numarat si pe ei si pe membrii trupelor, care cred ca au alcatuit mai bine de un sfert din total. In orice caz, un numar satisfacator pentru un curent care nu are o nisha propriu-zisa pe la noi. Adica nu exista in Romanica  indivizi care sa asculte majoritar neofolk incat sa se poata vorbi de o nisha exclusiva. Ascultatorii de neofolk si platitorii de bilete la concertele de gen sunt recrutatzi dintre rockerii si gotherii cu gusturi mai diverse decat media si eventual cu deviatzii sexuale mai frecvente decat media. Nu ca asta ar fi ceva rau, dimpotriva, ar putea reprezenta solutzia pentru explozia demografica.

Dupa o bucata de vreme in care am aprofundat stilul, am tras concluzia ca 90% din practicantzii neofolkului sunt nishte declamatori fara sare si piper. Concertul nu mi-a schimbat parerea despre trupe. De fapt muzica din pauzele dintre trupe – Nick Cave, Johnny Cash, Cranes etc. –  m-a incantat mai mult decat majoritatea celor de pe scena. Insa Mr. Bombastic asta a fost totusi unul dintre cele mai mishto concerte de anul asta, mai ales prin organizare si atmosfera. Si prin Rome, desigur.

TriORE, adica guristul de la Triarii plus cel de la Ordo Rosarius Equilibrio au aparut neintarziat (adica aproximativ la ora prevazuta in program) si au declamat (da, e cuvantul meu preferat pentru cronica asta, o sa-l mai folosesc) sec si plat vreo juma de ora in acompaniament de tobe la fel de seci si lineare. Dupa mine trupa sau, ma rog, proiectul asta, intruchipeaza toate hibele neofokului.

Pe Cascadeur aproape ca nici nu i-am remarcat. Din ce imi amintesc, pareau mai apropiati de folkul traditional si cantau probabil in germana. In orice caz, la un moment dat dictzia si limba in care canta tipul de la voce mi-au amintit de discursurile lui Chaplin in The Great Dictator.

Of the Wand and the Moon s-au prezentat in persoana fondatorului Kim Larsen, fost membru in trupa de doom plangacios de duzina Saturnus. Pe afis am descoperit unul din cele mai hazlii eufemisme menit sa sugereze ca din trupa respectiva a venit un singur membru: Of the Wand and the Moon sunt prezentatzi ca solo acoustic set of experimental folk. Am stat vreo doua zile dupa concert sa-mi amintesc care or fi fost astia, ca nu-i mai tineam minte. Noroc cu youtube, unde am dat de cateva clipuri care m-au ajutat sa formulez o explicatie: probabil cat a cantat Kim Larsen am avut impresia ca e inca pauza intre trupe si se baga muzica ambientala. Muzica lui, un folk sobru si romantic pe chitara acustica, e ca semintzele Nutline: le rontzai, nu te deranjeaza la stomac, dar nici nu te saturi cu ele, n-ai senzatzia ca ai mancat ceva.

Triarii e o alta trupa care parca canta intro-uri. Mi-am luat albumele lor acu cateva luni cand ma puneam in tema cu stilul. Le-am ascultat odata si am tot asteptat sa inceapa o piesa, dar pe cand sa inceapa se termina albumul. Foarte frustrant. Cea mai flatanta descriere care poate fi facuta muzicii lor e ca suna ca un soundtrack pentru un film de razboi de mana a doua. In concert au avut un sunet asurzitor (coplesitor, ar zice fanii) si au sunat ceva mai bine decat pe CD desi tot senzatia aia ca canta intro-uri de pe albume de metal extrem mi-au lasat-o. Prezentza scenica solemna mi-a placut.

Rome au fost trupa pe care am asteptat-o toata seara. De cand i-am vazut ultima data au scos probabil cel mai bun album al carierei lor, Flowers from Exile, pe care au renuntzat partzial la martzialitate si industrial in favoarea melodiei, in special a viorii. Prestatzia lor nu a fost nici atat de intima nici atat de indelungata ca cea de anul trecut. Pana la urma, acu un an au cantat pentru 150 de oameni care stateau cumintzi pe scaune intr-un teatru. Acu au prestat intr-un concert de club, cu luminile, sonorizarea si inghesuiala aferenta, inghesuitzi de inca 6 trupe intr-un concert maraton. Au compensat piesele de pe ultimul album care au sunat dumnezeieste. Cel putzin dupa primele 15 minute cand parca s-au mai rezolvat problemele de sunet. Pe primele piese vocea nu se auzea mai deloc, astfel ca To Die among Strangers a fost macelarita. In rest, de pe Flowers from Exile am mai auzit Odessa (sublim), The Accidents of Gesture, A Legacy of Unrest, iar la bis Swords to Rust Hearts to Dust. Plus piese de pe celelalte 3 albume, pe care nu le mai pomenesc. Jerome a fost foarte comunicativ si zambea publicului excesiv de mult in pauzele dintre piese. Un simpatic. Cat nu a fost pe scena s-a tot perindat prin sala la dispozitia fanilor care aveau chef de povesti.

Photobucket

Photobucket

Ordo Rosarius Equilibrio fac parte si ei din categoria celor a caror muzica se compune din declamatzii seci pe fond muzical minimalist. Cu o tenta romantic-erotica. Singurul album al lor pe care am avut rabdare sa-l ascult si care chiar imi place e cel de anu’ asta – ONANI. Pentru ca e mai divers, mai erotic, pervers chiar, si se canta pe el mai mult decat se declama. Vocea tipei e foarte faina pe album, dar n-am inteles ce cauta la concert, ca nu s-a auzit deloc. Iar partile care s-au auzit erau playback. ORE au cantat piesele lor cu titluri lungi intr-un numar destul de mare, s-ar parea, pentru ca la un moment dat m-am aventurat in noapte sa caut de mancare iar cand m-am intors inca mai cantau. Mi-am zis ca nu am pierdut mare lucru. Dar m-am inselat, dupa cum se vede din cele doua poze de mai jos, descoperite ulterior pe net. Tipa a fost folosita pe post de stage prop pentru promovarea filosofiei ultimului album. Gagicile care fac treburi din astea sunt ca Bucurestiul – nice to look at, dar n-as vrea sa am de-a face cu ele.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Spiritual Front au inceput sa cante pe la 2. Pana a intrat pe scena, Simionicã era peste tot –  in public tragandu-se in chip cu fanii, la intrare cu organizatorii, la standul de marfa vanzand vederi cu moaca lui… sau chiar pe scena, intr-un duet cu Petterson pe ultima piesa din concertul ORE.  La un moment dat ma gandeam sa ma duc la el sa comand o pizza. Dupa cum spuneam, la ora cand au ajuns pe scena, publicul era cam zombificat. Dupa prima piesa se inveselisera totzi, ca-n reclama cu sarmalele. Valabil si pentru ei ce ziceam despre Rome –  un concert mai scurt, mai impersonal, mai putzin intim decat cel de anu’ trecut. Nici macar n-au cantat Love Through Vaseline. Dar au compensat prin energie si prezentza scenica. Simionicã, acest Johnny Cash al folkului nihilist pervers, e un mare entertainer. Si asa cum era de asteptat, la ultima piesa, Slave, indivizi din public au fost invitatzi pe scena si piesa a fost cantata in componentza largita.

PhotobucketPhotobucket

Inainte de a schimba perspectiva povestitorului, se cuvine sa facem o precizare: cinismul e marea boala a omului contemporan. Pentru ca multi confunda cinismul cu maturitatea. In ultima vreme toata lumea are impresia ca a te bucura pe fatza de micile placeri ale vietii, a nu te lua in serios atunci cand nu e necesar, a fi exuberant e gay, e un act de imaturitate, ca toate astea sunt dovezi de slabiciune, iar in sistemul in care traim, sa-ti lasi slabiciunile sa iasa la iveala e fatal. Fukk that! De un lucru esentzial mi-am dat seama in ultimii ani: viatza nu-i destul de lunga ca sa-ti permitzi sa fii cinic. Maturitatea nu inseamna sa te comportzi ca John Wayne in toate zilele vietzii tale, inseamna sa itzi vezi de treaba ta in orice mod itzi convine, fara sa-i deranjezi pe ceilaltzi. Nu esti imatur daca te duci in centrul orasului si te dai peste cap pentru ca asa iti vine. Problema e de a gasi pe cineva care sa inteleaga toate astea si sa se dea peste cap cu tine…

Photobucket

Cu aceste ganduri in cap, la strigarea lui Simionicã am pasit pe scena alaturi de colegii mei de trupa de la Spiritual Front. Ca headlineri ai serii, pot sa zic ca am fost foarte bine primiti de un public care la ora aia probabil nu-si dorea altceva decat un pat moale. Asadar, am fost foarte multumiti de entuziasmul si numarul spectatorilor. Au existat ceva probleme cu niste fani din primele randuri care se credeau mici fuhreri in timpul concertului colegilor nostri de la Rome, insa Jerome i-a pus la punct cu fermitate: “This is not your show!”. Frontmanul nostru a cam monopolizat microfonul si consider ca nu am avut posibilitatea sa imi pun vocea in valoare in conditii optime, insa se putea si mai rau, a se vedea cazul fetei de la ORE care a avut microfonul la dispozitie si nu a facut nimic cu el. Pana la urma a fost unul dintre cele mai placute concerte ale noastre, mai ales ca am avut ocazia unica pana in prezent de a fi pe aceeasi scena cu trupe din aceeasi arie si cu care am colaborat de-a lungul timpului. Iar organizarea a fost fara cusur. Astfel incat acum regret ca dupa ce am cantat Slave am fost nevoit, din motive de oboseala, sa imi abandonez colegii de trupa si after-party-ul care a urmat. Poate ne vedem la anul, cu ocazia lansarii mult-promisului si mult-amanatului nou album.

Goodnight, Romania, wherever you are!

Photobucket

Advertisements
Comments
  1. nicoleta says:

    Nu credeam ca o sa gasesc o recenzie care sa ma uimeasca, dar iata ca am gasit`o. Pot sa spun ca`mi place ce`ai scris, ca nu am mai citit vr`o recenzie cu o nota ca a ta.

    O sa tre sa ma apuc si io sa scriu macar doo randuri din ce`am vazut, si ce n`am vazut (ce facea tanti aia in spatele fotoliului).

    Inca odata: faine cuvinte.

  2. exty says:

    dupa cum ar zice tipul de la Cascadeur: senk you very much 🙂

  3. kogaionon says:

    foarte inteligent scris… felicitari! doar cu mentiunea ca Rome au cantat 75 minute acum vs 55 anul trecut… dar timpul trece mult prea repede cand si place ce asculti..:-). te asteptam si la urmatoarele!

  4. Kozminovici says:

    dude, foarte fain. iar caracterizarea ascultatorilor de neofolk & stuff de pe la noi e fix la tzinta 😀
    cat despre partea cu cinismul, eu zau c-as fi urcat pe scena la Slave, da’ nu stiam piesa si m-am simtzit – m-am apucat de ascultat pe bune SF abia dupa concert.
    thanks for the review 🙂

  5. zburatorului says:

    yup. fain si exact review 🙂
    dar le-am iertat totul tuturor.. chiar si patzachinelor de la ‘tobe’ care bateau in ele cand isi aduceau aminte ca tre sa bata pe ritmu de pe cd. pentru ca au fost Rome. dementiali. extraordinari. superbi. nush cum o fi fost anu trecut a lor prestatie, ca n-am fost, dar eu, dupa bis-urile repetate, eram intr-o euforie totala.. tzopaiam si repetam automat, cu un ranjet stupid latzit pe fatza : ‘ce misto au fost, ce misto au fost, ce misto au fost’ ;))

  6. Garm says:

    Felicitari pentru review. Ma face sa regret si mai mult ca nu am fost acolo…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s