Bilantz 2009, partea I: muzici

Posted: January 7, 2010 in music of the spheres

Photobucket

Douamiinoua a fost un an cam nasol in toate domeniile iar 2010 se anuntza cam la fel. Deja suntem la al doilea capitol din Odiseea Spatziala si nu cred ca ajungem nici anu asta pana la Jupiter. Dar oricum deocamdata nu se mai uita nimeni in sus cu toata criza asta. Judecand dupa ultima criza economica care a tzinut vreo 4 ani, mai avem inca cel putin 2 ani de carciumi goale, cetatzeni depresivi si frustratzi, someri si falimente. Si toate astea o sa se termine la tzanc ca sa prindem sfarsitul lumii in 2012. Umbla vorba ca nici John Cusack nu ne poate salva pe totzi de data asta. Si probabil cu putin timp inainte o sa anunte si Spiritual Beggars ca au terminat lucrul la albumul nou. Asa ca nu ma invart cutzitul si trec la topurile anuale.

Tin sa precizez, ca in fiecare an, ca asta nu e un top subiectiv bazat pe preferintze personale. Ci e topul obiectiv si incontestabil al albumelor anului. Aici se gasesc raspunsurile corecte pe care le-am primit pe doua tablitze de piatra, chemat fiind de o voce puternica pe cand colindam prin muntzi. Cine are alte opinii sau contesta adevarul celor de mai jos ar face bine sa isi puna paratrasnet si sa stea in casa during thunderstorms.

Categoria ALBUMELE ANULUI – astea sunt albumele esentziale din ultimul an, cele care si-au facut loc regulat in playlist de acu inainte. Le-am pus in ordinea crescatoare a numarului de ascultari.

Fever Ray – Fever Ray/ Mono – Hymn to the Immortal Wind: albumul electro, respectiv albumul post-rock al anului. N-am reusit sa aleg intre ele, mai ales ca acu vreun an cand au aparut le-am ascultat cu aceeasi frecventza. Pentru cine n-a aflat inca, Fever Ray e jumatatea feminina din The Knife. Muzica e mai simplutza decat orice au scos The Knife pana acum, insa merge. Mono sunt niste postrockeri japonezi tolerabili, spre deosebire de majoritatea post-rockului in general, si chiar mishto pe alocuri.

Sunn O))) – Monoliths and Dimensions: nu credeam sa ajunga vreodata un album al astora in topurile mele, dar uite ca de vreo doua albume incoace printre tziuieli si vajaieli se intampla si muzica. Subtil si minimalist, dar se intampla. Albumul jazz al anului, hehe. A se asculta pe stomacul gol, ca la spovedanie.  Altfel oricum se goleste dupa vreo 2 piese.

Devin Townsend Project – Addicted!: Al doilea album de anul asta al unuia din cei mai inventivi, mishtocari si prolifici muzicieni in viatza. Proiectul asta presupune 4 albume in stiluri diferite, din care doua au aparut in 2009 iar urmatoarele doua vin anul asta. Ki a fost diluat si slabutz, Addicted! e incercarea lui Townsend de a submina ideea de metal comercial iar urmatoarele doua vor fi death tehnic ca pe vremea Strapping Young Lad, respectiv… new age. Revenind la Addicted!, ce se aude acolo e genul de muzica care s-ar asculta in Bamboo intr-o lume de metalisti. Toate piesele o au la voce (si) pe vesela si incantatoarea Anneke van Giersbergen. Bend It Like a Bender!

Danger Mouse & Sparklehorse – Dark Night of the Soul: in primul rand albumul asta nu exista oficial. Daca vreti sa-l cumparatzi o sa primiti un booklet de vreo 100 de pagini realizate de David Lynch si un cd gol cu un mesaj care te indeamna sa iti pui tu ce vrei pe el ca pe ei nu i-a lasat legea sa puna ce vroiau. Asta pentru ca baetzii s-au certat cu casa de discuri si deocamdata n-au voie sa il lanseze. In al doilea rand, e genul de album pe care in mod normal l-as baga in categoria “muzica pentru gagici superficiale”. Insa se intampla sa fie foarte catchy, intunecat si divers. Diversitatea si interesul special pentru albumul asta sunt date de  aria larga de muzicieni care si-au imprumutat vocea pe fiecare piesa – de la Iggy Pop la David Lynch himself. Ca stil e un roc alternativ cumintzel si atat de indie incat teoretic nici nu exista.

Clutch – Strange Cousins From the West: Albumul de classic stoner rock al anului. Ca intotdeauna groove-ul, tematica – de la Lincoln la criza economica – si versurile sunt la inaltzime.

Baroness – The Blue Record/ Kylesa – Static Tensions: La albumele astea pana si copertzile is facute in acelasi stil. Eu le-am ascultat de fiecare data la pachet, desi Baronessu e umpic mai divers si mai complex. Avem aici stoner/sludge in viziune proaspata si originala.

Mastodon – Crack the Skye: e unul din rarele cazuri de albume complexe si metalice care se gaseste prin topurile tuturor. Ca o regula, am renuntzat sa incadrez ca stil trupe a caror clasificare necesita mai mult de 2 adjective cu slash intre ele iar Mastodon e una din trupele alea. Coperta e bestiala.

Rome – Flowers from Exile: de data asta au lasat-o mai moale cu industrialul in favoarea unei abordari mai folk si a unui sound mai usor de digerat. Versuri la fel de misto ca intotdeauna, atmosfera la fel de rece si tragica.

Manson Marylin – The High End of Low: tot ce era de zis am zis aici. Intre timp a aparut un videoclip cu perdea la Running to the Edge of the World. Uitati-va ce moaca are in ultima parte, mai ca-ti vine sa-l iei in serios.

Paradise Lost – Faith Divides Us Death Unites Us: Cum ar zice the late Michael Jackson, this is it! Daca ar fi sa aleg un singur album din 2009 pe care sa-l duc cu mine mai departe, asta e ala. Nu mai insist, ca am insistat aici.

Categoria ALBUME OK – asta e purgatoriul topului, locul unde intra albumele destul de previzibile sau cumintzi incat sa nu intre in top 10 si destul de bune incat sa nu fie proaste. In ordine analfabetica.

Alice in Chains – Black Gives Way to Blue: cinste lor ca s-au intors la treaba si suna bine, dar piesele astea se tocesc rapid la ascultari repetate.

Amorphis – Skyforger: cel mai ok de vreo 3 albume incoace

Anneke van Giersbergen  with Agua de Annique – Pure Air: colectzie de coveruri si piese de pe anteriorul album solo, toate in varianta acustica.

Antony and the Johnsons – The Crying Light: placut, nimic nou.

DevilDriver – Pray for Villains: i-am tot dat ocazii sa ma dea pe spate, ca anteriorul. Nu a reusit. Still a good try, thou…

Diablo Swing Orchestra – Sing-Along Songs for the Damned and Delirious: cea mai desueta forma de jazz, swingul, meets cele mai noi ritmuri metal, totul ambalat cu umor si voie buna. Probabil daca l-as fi aprofundat mai bine ar fi intrat in top10.

God Dethroned – Passiondale: oricat ar repeta baetzii astia retzeta pe fiecare nou disc, armoniile alea de chitara ma agatza de fiecare data.

Isis – Wavering Radiant: combinatzia asta de post-rock cu sludge nu-mi vine intotdeauna pe masura.

Katatonia – Night is the New Day: un album ok pentru metalu gotic, nasol pentru Katatonia. Plus titul de kkt.

Lamb of God – Wrath: idem cu DevilDriver.

Obscura – Cosmogenesis: ii apreciez pentru incercarea de a tzine loc de Cynic, insa deocamdata piesele alea nu rezista la ascultari repetate. Voi sta cu ochii pe ei.

Ordo Rosarius Equilibrio – ONANI: cum ziceam si cu alte ocazii, primul lor album care-mi place.

Porcupine Tree – The Incident: mai bun decat anteriorul. Lung, mult prea lung. Unele piese foarte ok, altele foarte boring. Depinde cum nimeresti si cata atentzie esti dispus sa-i dai.

Rammstein – Liebe Ist Fur Alle Da: deja incep si la astia, ca la Metallica, sa se contureze matritze de piese pe fiecare album. Fill in the blanks. Un album de un hedonism nesanatos, care ma deprima. E vorba, ofcors, de piesa Pussy. Ar trebui adus in atentzia bisericii.

Slayer – World Painted Blood: thrasul in general si in special cel pe care il practica Slayer si epigonii nu l-am gustat niciodata, fiind unul din cele mai monotone si limitate expresiv stiluri muzicale. Albumul asta e great old school fun.

Solstafir – Kold: satana islandeza, cum zicea careva. Desi probabil pana la ora asta si satana si-a scos iglul la licitatzie si a parasit Islanda. Asta e o combinatzie mai fericita de post-rock si metal extrem, cam asa cum ar fi trebuit sa sune Amesoeurs.

Categoria ALBUME PROASTE SAU SUPRAEVALUATE – din alea proaste am ascultat mai multe decat era sanatos anul asta. Aici vor fi mentzionate doar alea de la care aveam asteptari si alea care au fost apreciate de altii mai mult decat meritau.

Amesoeurs – Amesoeurs: ca si fratzii lor de la Alcest, incearca sa combine black metalul cu post-rockul si cu spiritul boem frantzuzesc. Le-a iesit doar una din cele mai monotone verze care mi-a atins vreodata urechile. Culmea, inainte de albumul asta de debut aveau o piesa destul de ok, pe care insa n-au considerat de cuviintza sa o puna pe disc.

Deathstars – Night Electric Night: Dull Fukkin Dull. Termination Bliss a fost distractiv la vremea lui. Asta nici macar atat nu mai e.

Immortal – All Shall Fall: ideile noi pe care le-ai astepta dupa atatzia ani de la o trupa de asemenea renume sunt pe albumul asta ca festivalul de asta-vara la care trebuiau sa cante la noi: lipsa.

Luna Amara – Don’t Let Your Dreams Fall Asleep: dincolo de calitatea indoielnica a muzicii in sine, mi se pare foarte neinspirata si incercarea asta de a-si largi orizonturile apeland la engleza. Mai bine ramaneau la piese de atitudine despre Nastase si Rosia Montana. Si zic asta cu toata dragostea, caci pe vremuri Luna Amara erau una din putinele trupe romanesti care imi placeau.

maudlin of the Well – Part the Second: inca n-am reusit sa imi dau seama ce vad la colectzia asta de platitudini oameni in ale caror gusturi in general am incredere.

Pearl Jam – Backspacer: groaznic, au inceput sa sune ca Directia 5.

Samael – Above: WTF?

Placebo – Battle for the Sun: Inainte erau trupa mea gay preferata. Acum sunt doar gay.

The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble – Here Be Dragons: o fi dark, dar cu sigurantza nu e jazz. Ca tot snobu’, am ajuns sa ii ascult dupa ce am am dat peste pretentziile lor cum ca si-ar gandi muzica ca un soundtrack pentru filme mute expresioniste. Partea nasoala e ca asa si suna: diluat ca un soundtrack si inexpresiv.

Shakira – She Wolf: s-a comercializat.

Categoria ALBUME PE CARE NU LE-AM APROFUNDAT DAR EXISTA MARI SANSE CA ATUNCI CAND O VOI FACE SA MI SE PARA GROZAVE:

Astrosoniq, Nile, Riverside, Them Crooked Vultures, Seventh Void

Am fost provocat si la topurile decadei, dar mi-e imposibil sa strang doar 10 albume de valoare din ultimii 10 ani fara sa trag la sortzi. M-as simtzi ca magaru’ lu Buridan. Sa le faca altzii cu capacitatzi de sinteza mai bine dezvoltate, amin.

VA URMA: Bilantz 2009, part II: filme si viatza. Available on your favourite blog everywhere.

Merry crisis!

Photobucket

Advertisements
Comments
  1. Alexandra says:

    in short, you`re playing santa & pink is the new rainbow

  2. Laura says:

    observ cu stupoare ca nu ai facut nici o referire la albumul unui mare artist, dealtfel des mentionat de catre tine. Ce-i drept nu in cei mai onoranti termeni, insa merita macar sa fie pomenit, dupa decalogul tau, probabil pe undeva intre Luna Amara si Placebo. ( ma refer desigur la unul dintre “poponarii” mei preferati, Iamx )

  3. IAM007 says:

    Floppy, tu esti?

    Va aparea un Gizaz al topurilor care-ti va spune ca topul tau parca e din epoca tablelor de piatra, complet depasit in contextul muzical actual si din toate numele scrise mai sus, topul se poate reduce la 2. De fapt o spun chiar eu. Calea, adevarul si viata si filmele.
    Iar Crack the skye e cel mai simplutz si diluat album Mastodon. Coperta le place doar turcilor care vor sa o foloseasca pe post de carpeta. Sa inteleg ca vrei ca Moise sa schimbi decorul egiptean cu ceva la fel de kitchy.
    Albumul stoner(take that Clutch)/sludge(take that Mastodon)/postrock(take that..Mono?) al anului e asta: http://www.youtube.com/watch?v=1a3qntaKPdw

  4. aronbiro says:

    Oricat te-ai trage pe cul, fara un top al decadei n-ai ce cauta in blogosfera. Mai ales ca e prima decada din viatza ta la care ai shansa asta.

  5. Muc cel Mare says:

    Avand in vedere ca nu esti fan Slayer sa zicem ca inteleg, desi, daca ma intrebi pe mine, este cel mai bun album de la South of Heaven pana azi si cam contine tot ce au facut Slayer, bun, chiar de la Reign in Blood incoace (vezi Psycopathy Red). Din punctul meu de vedere insa Diablo Swing Orchestra au nimerit pot-ul cel mare anul trecut. Atat de multe lucruri se intampla pe albumul respectiv, incat, chiar daca nu esti fan al acelei mixturi arhi-colorate, nu prea ai cum sa nu faci “o plecaciune”. Parerea mea.

  6. exty says:

    @Laura: am zis ca anu asta sa fiu baiat cinstit si sa nu pun albume neascultate in top, nici macar la categoria pink. iar iamxul nu l-am ascultat veci cap-coada, nici macar in somn, stare care am inteles ca e necesara si suficienta ca sa intelegi muzica acestui mare artist 😛

    @inginerul carcotash: de acord cu ce zici de mastodon. numa ca nu concureaza cu albumele lor anterioare ci cu alea de anu asta. si crezi ca ei nu si-au dat seama cat haz are coperta aia? i can take a good joke. eu zic ca e un misto la adresa kitchului, cam ca imaginea lui manson, asa. ah, apropo, stay indoors during thunderstorms.

    shrinebuilder erau la ultima categorie, ascultat odata, promite dar inca n-am aprofundat cat sa le gasesc un loc in top in timp util.

    diablo swing orchestra urca incet si sigur in top, insa cum asta nu-i post de radio, ce-i pe blog asa ramane, ce e inscris in piatra nu se poate sterge.

  7. IAM007 says:

    Coperta Mastodon continua cam acelasi stil de la primul album incoace, exagerand din ce in ce mai mult inspre kitsch turcesc. Daca la Leviathan era geniala, incepand cu Blood Mountain prinde doar la cei care considera decoratiile egiptene ‘de bun gust’ alaturandu-le cu volumele de Asimov si filmele din anii ’20 :p.

    Diablo.. e prea varza sa pot sa-l aprofundez. UneXpect – In a flesh aquarium e limita la muzica de circ pe care pot sa o ascult.

    iamx e slabutz in comparatie cu Sneaker Pimps. Daca stiai piesa asta de multe belele scapai:

    si varianta romaneasca, desigur:

  8. exty says:

    deci cu sneaker pimps ti-ai perdut credibilitatea definitiv pe blogu asta 😛 dar mi-ai dat o idee buna cu coperta de la mastodon, chiar o fac poster si o agatz pe perete langa papirusurile egiptene. si o sa pun rapirea din serai tot acolo, pentru simetrie.

  9. IAM007 says:

    Imi aduci aminte de cei care nu au ascultat Host-ul pentru ca e electro. Sneaker Pimps a fost o trupa okeish si nu departe de ‘acelasi modalitati stilistice’. Mai ales pe Bloodsport.

  10. exty says:

    man, a man has to draw a line somewhere, lest he becomes… another kind of man, one of a more… cheerful nature 😉 host n-are a face cu asta, cat o fi el de electro.

  11. IAM007 says:

    Omul traseaza linie doar ca sa-si marcheze propriile orizonturi. Cu cat sunt mai inguste cu atat e omul mai sarac si mai marginit.Asta nu are legatura cu structura geografica dintre orizonturi, cu piscuri si mlastini.
    Ca si cei care trag linie pana la SF-uri si benzi desenate, negandu-si accesul la.. ce spuneai ca e criteriul pentru SF: ‘imaginatie si consistenta'(seriously?) si mai sunt si cei care trag linie in jurul benzilor desenate si SF-ului si cred ca deja e prea mult.

  12. oitaneagra says:

    Foarte misto ce ai scris cu o singura exceptie si anume Amesoeurs – Amesoeurs, care este unul dintre cele mai bune albume ale anului si fara indoiala nu o dezamagire. Intradevar nu este o capodopera dar cand scena de shoegaze black metal o sa ajunga mare, va fi considerat un album cult, asa cum este de exemplu ep-ul Deathcrush de la Mayhem, o abominatie de material dar poate unul dintre cele mai influente materiale de blec eva’

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s