TIFF 2010, episode I

Posted: June 7, 2010 in moving pictures

Photobucket

Anul asta a fost prima editzie a TIFFului la care am intrat in atmosfera festivalului. Cu lectzia invatata din anii trecutzi am evitat frustrarile cumparand din timp bilete la sectziunea Competitzie (unde pare a fi cea mai mare inghesuiala) sau mergand la sectziunea Umbre (unde nu e niciodata inghesuiala, fiind vorba de sectziunea pentru filme neserioase). Asa ca anul asta n-am ratat nicio zi de festival, dar nici nu m-am abuzat incalcandu-mi printzipiile si iesind din casa in timpul zilei. La capitolul lucruri bune si impliniri personale marcam urmatoarele:

  • participat la premiera variantei restaurate din Metropolis. ‘t was glorious sa vezi cel mai mare cinematograf din oras plin ochi la un film mut de acu vreo 80 de ani. Cu soundtrack live de muzica electronica foarte zglobie, ca sa tzina atentzia publicului treaza pe parcursul celor 3 ore. Despre Metropolis si Fritz Lang am biscutat aici. Am invatzat recent de la o mini-bloggeritza ca un clip pe youtube face cat o mie de cuvinte, asa ca luatzi de aici una dintre cele mai mishto secventze din toate timpurile. Apropo de restaurari, Republica are mare nevoie de una, scaunele alea sunt tortura curata.
  • vazut cel mai mare numar de filme de cand exista festivalul
  • participat la deschiderea oficiala, facut cu mana de pe covorul rosu in Piatza Unirii, unde in fiecare seara s-a proiectat cate un film pe ecranul gonflabil in atmosfera de sarbatoare. Mai putin cand am vrut eu sa merg. In seara aia a plouat.
  • gafa adorabila a lui Chirilov la aceeasi deschidere, cand a urcat el pe scena sa ne spuna ca nu organizeaza festivalul ca sa devina celebru si ca daca ar fi tzintit la asta s-ar fi facut politician. Apoi i-a dat cuvantul politicos domnului primar.
  • amploarea festivalului. Anul asta s-a simtzit atmosfera de sarbatoare prin tot orasul, mai ales datorita proiectziilor din centru, unde in fiecare seara militzienii au inchis traficul, compromis care pana acu n-am vazut sa fie facut decat pentru festivalul berii si stari de necesitate.
  • participarea lui Wim Wenders, unul din regizorii mei preferatzi
  • un prim pas in directzia mult-asteptatului film romanesc cu zombie, facut de TudorLovesick Giurgiu impreuna cu Aronsomitate in domeniul filmelor cu zombie Biro

Raportam la sectziunea chestii nasoale:

  • am ratat atat proiectzia Dracula (versiunea spaniola) de la Bontzida (acompaniata de Gary Lucas, un chitarist fain) cat si proiectzia Dracula (versiunea americana) de la Opera. N-a fost asa mare bai, ca oricum varianta cu Bela Lugosi o stiu pe de rost. Despre Tod Browning si Dracula am scris aici, pe vremea cand eram un bloger prolific.
  • anul asta au fost doar 3 seri la drive-in si n-am avut ce vedea in niciuna din ele.
  • m-am intalnit la mall cu prima mea gagica. Eu mergeam la TIFF. Ea, cu un bratz de popcorn, la Prince of Persia. Unde sala era plina. Teribil. Noroc ca ne-am despartzit in clasa a patra, inainte ca divergentze de genul asta sa devina o problema.
  • nu m-am intalnit cu Wenders. Si n-am fost la niciunul din cele 3 filme ale lui din cadrul festivalului – documentarul nu prezenta interes, Don’t Come Knocking il vazusem si e slabutz, iar pentru Until the End of the World astept de vreun an starea de spirit potrivita.
  • Am facut ingrijorator de multe alegeri proaste. In conditziile in care s-ar parea ca au fost destule filme bune, din ce am auzit acu, la inchiderea editziei. Oricum, la un festival de 250 de filme, majoritatea foarte noi sau foarte obscure, e mai mult o chestie de loterie treaba cu alegerea.

Atentziune, povestile de mai jos sunt cu spoilere. In primul rand pentru ca majoritatea filmelor de la TIFF n-0 sa fie vazute de  nimeni niciodata in afara festivalului sau daca unele o sa intre in circuit asta o sa se intample peste destul de mult timp incat sa fi uitat ca ai citit undeva despre ele. In al doilea rand pentru ca iar am nimerit la o gramada de filme proaste sau fara vlaga care suna mult mai bine povestite decat vazute.

Soul Kitchen – filmul din deschiderea oficiala a TIFFului s-a dovedit a fi o comedie mult prea usoara si nesofisticata. Mai ales ca de la un regizor neamtz de originie baiazidiana, care a facut ceva valva la TIFF in anii trecuti, ma asteptam la mai mult decat un feel-good movie de inspiratzie americana. Soul Kitchen ii zice restaurantului de categoria Z unde personajul principal e patron, bucatar si grec. Asta pana isi angajeaza un bucatar isteric si atat de priceput incat nu-l vrea nimeni pentru ca gateste mancaruri prea exotice si scumpe si arunca cu kkt in gusturile clientzilor care ii critica mancarea. Care bucatar, apropo, e singurul personaj ok din film. Si grecul nostru, care la inceputul filmului face hernie, penduleaza cu dureri de spate intre gagica care pleaca in China si, satula sa nu i se acorde prioritate, se cupleaza cu un chinez cu un cap mai mic decat ea; fratele proaspat iesit de la inchisoare care vrea si el un post la restaurant; colegul de liceu perfid care vrea sa-i cumpere carciuma cu orice pretz si problemele cu taxele. In ultimul sfert de film toata lumea isi rezolva problemele, dupa indiciile plasate in primele trei sferturi cu subtilitatea tipica unei comedii romantice pentru coafeze. A, apare si Udo Kier intr-un rol meteoric de corporatist infect dependent de tic-tac-uri. 5.50/10

Amer – un experiment cinematografic reusit. Un film tare prost. Experimentul consta in joaca cu elementele formale si cliseele horrorului clasic italian aka giallo. Din punctul asta de vedere, filmul e un tribut sau parodie (in functzie de simtzul umorului si starea de spirit in care te afli cand vizionezi) a stiului initziat de Mario Bava, Lucio Fulci si mai ales Dario Argento (care, apropo, tocmai a scos un tribut propriu in cinstea genului, caruia ii zice chiar Giallo). Insa autorii nu par a se fi prins ca un film, oricat de artistic si style-oriented, spune in primul rand o poveste. Altfel e doar un exercitziu cinematografic pe care sa il aratzi colegilor de breasla care sa comenteze, invetze si eventual sa te bata pe umar pentru grozavele abilitatzi tehnice. Desigur, when all else fails, poti , ca autor, sa invoci suprarealismul si atunci problema va fi a privitorului, incapabil sa perceapa simbolurile adanci ale operei tale. In fine, in masura in care se preteaza la povestit, Amer asta e un film in trei seventze: in prima o fatuca se preumbla printr-un conac dintr-o camera in alta pe unde da ba de o bunica sinistra (in stilul filmelor japoneze cu fantome), ba de bunelu mort pe pat, ba de parintzi care fac el sexo. In secventza a doua fatuca se face fata si se plimba pe o faleza cu mama, iar in ultima parte se intoarce femee in toata firea la conacul prin care se preumla in prima parte, unde face o baie fierbinte si se fugareste cu un nene care nu mai stiu ce cauta pe acolo. Toata pseudo-povestea asta e prezentata intr-o ora si jumatate de prim-planuri cu cate o fatza, un ochi, o mustatza, un fir de par, o fusta fluturand si sunete pregnante de ochi clipind, dintzi scrashnind, nasuri respirand. Daca Amer ar fi fost un film mai degraba decat un exercitziu de stil ar fi putut fi pentru giallo-ul italian cam ce a fost Grindhouse pentru exploitation-ul american. 4/10

La Hordede departe cel mai entertaining film al editziei, ca sa incep entuziasmat cu concluzia.  Un horror, cinstit, fara pretentzii, dar si fara compromisuri, la fel ca personajul principal. Pulp fun at its best pentru cei care stiu sa se bucure de viatza. Si un film cu zombie asa cum n-am mai vazut demult. Si nu orice fel de film cu zombie, ci un film frantzuzesc cu politzisti, gangsteri si zombie. Cu asta si-au spalat francezii vreo 10 ani de pacate cinematografice. Se facea ca o gashca de politisti merg incognito (adica cu ciorapi in cap) sa razbune moartea unui coleg. Colegul fusese scos din uz de un clan de nelegiuitzi care isi fac veacul intr-un bloc de la periferie. Si asa intens se rafuiesc ei acolo in bloc, incat nu observa ca afara venise sfarsitul lumii si cam toata lumea se facuse zombie. Dar nici nu se termina bine de rafuit ca vine un vecin sa-i manance, politisti si gangsteri deopotriva, ocazie cu care cei mai dezghetatzi dintre ei observa ca zombii sunt cea mai nediscriminanta si politically correct specie. Pentru ei creierul de politist si de gangster are acelasi gust. Asa ca isi lasa pe moment neintzelegerile deoparte, se fac frate cu dracu, isi impart armele si asa incepe distractzia. Cu scopul de a iesi din blocul infestat cu undead. Printre highlighturile peliculei avem asa: prima bataie corp la corp intre o gagica si un zombie pe care am vazut-o, rezultand in primul zombie ucis cu mana goala (sau ma rog, pana la urma cu frigiderul); un nene politist care se urca eroic pe o masina si imparte fratzeste gloantze unei armate de zombie (ca pe afis), apoi ciomage cand se termina gloantzele, apoi pumni si capete-n gura. Apoi e mancat; un veteran de razboi jovial si burtos care are the time of his life dezmembrand zombie cu securea. Mai e de notat ca asta e primul film cu zombie in care personajele nu au clasicul moment de revelatzie cand se prind ca zombie trebuie impuscatzi in cap. Si asta nu pentru ca nu se prind, ci pentru ca nu pare sa le pese, toti sunt trigger-happy. La partea tehnica am de carcotit doar in legatura cu stilul de filmare tip clip MTV, folosit si ca sa imprime un ritm alert, dar si pe post de efecte speciale. Adica cadrele foarte scurte  si accelerate in secventzele de actziune inlocuiesc coregrafia cam slabutza a incaierarilor. Oricum, spre rusinea maestrului si pionierului filmului cu zombie modern, La Horde face mai mult decat ultimele doua ispravi ale lui Romero la un loc (Diary si noul Survival of the Dead). Vive la France! 8/10

-va urma-
Photobucket

Advertisements
Comments
  1. Tudy says:

    man, era sa nu te recunosc la The horde. oricum, foarte misto filmul, mult peste ce ma asteptam eu.

    sa povestesti cum a fost la filmul cu papusa gonflabila daca ai fost, ca eu nu l-am prins. am vazut in schimb eyes wide open (cu evrei gay) la cinema city unde a fost plina sala si lumea a stat chiar si pe scari.

  2. Lina says:

    Hello, you post interesting articles on your website, you can get much more visits,
    just search in google for – augo’s tube traffic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s