Kumm?

Printr-un nefericit concurs de imprejurari, joi seara in Music Pub am asistat la un atac mishelesc asupra bunului gust, ca pe vremea concertelor cu Necrovile si Elivagor, fie-le tzarana usoara. Diferentza fata de concertele de metal extrem e ca acolo cam stiam la ce sa ma astept de la public si muzica. La Kumm, in schimb, am ramas scarpinandu-ma in crestetul capului vazand atata populatzie (cateva sute bune de oameni cu papuci desfacuti la sireturi, naframe si fulare fara de capat) inghesuindu-se sa vada o trupa situata muzical pe la nivelul Voltaj.

In trecut am evitat cu succes gashca Urma – Kumm – Byron si in ultimii ani am privit de pe margine cum cresc in popularitate printre clientzii obisnuitzi ai cafenelelor si ceainariilor. Inca nu cunosc destule despre istoria trupelor in cauza, stiu doar ca functioneaza pe principiul vaselor comunicante: sunt cam aceeasi oameni care migreaza de la o trupa la alta sau, in cazul lui Byron, doar migreaza. Care Byron am inteles ca e un mare artist boem si toata lumea ii plange despartirea de Kumm. Personal ma indoiesc ca ar exista vreo diferentza considerabila, cu sau fara Byron, piesele sunt aceleasi. In fine, azi avem treaba doar cu marea trupa indie Kumm si nefericita experienta de joi seara.

Kumm au optat pentru cea mai simpla retzeta de atragere a publicului si mascare a lipsei calitatii compozitiilor: instrumente exotice pentru genul abordat. Eficientza strategiei s-a verificat inca de pe vremea clapelor de la Crematory, viorii si altor dracii de la Haggard sau balalaica de la Nile. E simplu: compui cateva piesa simple, adaugi o tocana de instrumente cu un sound dulce si solemn iar publicul va fi impresionat de complexitatea muzicii si influentele medievale, egiptene sau martziene, dupa caz. Nu sunt impotriva instrumentelor atipice, atata timp cat ele sunt oportune si potentzeaza compozitiile, nu mascheaza incompetententza (vezi Crematory) sau au doar efect de colaj (Haggard, Nile).

In cazul Kumm optziunile au fost clape, trompeta (mi se striga din spate: era saxofon, baaa!) si muzicuta. Daca clapele se integreaza destul de bine, saxofonul in schimb nu transmite nimic. Am inteles ca exista pretentia ca cele cateva note chinuite si plate de saxofon ar face din Kumm o trupa “rock cu influente jazz”. Hazliu de-a dreptul, astept ziua in care o sa pretinda ca muzicuta aia pe care o tot scapa pe jos constituie influentza country.

Muzical, Kumm sunt profunzi ca un fund de tigaie, atat ca si compozitie cat si ca versuri. Vocea a oscilat pe durata concertului intre plata si enervanta (da, stiu, Byron canta ca o privighetoare pe vremuri, cinste lui). Dintre piese n-am remarcat mare lucru, eventual aia cu suntem totzi o apa si-un pamant (1000 de Chipuri ii zice)pe care o stiam de ceva vreme de prin crashme, insa credeam ca o canta Vank. In orice caz, asta e o piesa ceva mai rasarita, in sensul ca e catchy, merge la chefuri si poate sta oricand langa hituri precum “Ca la 20 de ani” sau “Albinutza”.

Concertul in sine a fost ok, publicul (nejustificat de larg) a fost dedicat si s-a agitat tot concertul, asa cum se cuvinte la o manifestare de genul asta si la o trupa care atat are de oferit – muzica pe care sa te zbengui cu o bere in mana. Am observat o oarecare manie a grandorii pe la trupetzi, in special la chitaristul dobitoc cu basca pe care l-am remarcat la bar inainte de concert in timp ce se scuza fata de o domnisoara ca era sa-i verse “drinkul”. Iar pe scena avea accese din alea de “Cluj, va iubim” si alte clisee verbale preluate din vremea cand lesinau parashutele pe la concertele Michael Jackson. Basistul mi-a fost cel mai simpatic, cum incerca el sa atraga atentzia. Si-a facut de vreo trei ori intrarea in timpul concertului, sarind printr-o usa din afara scenei cu bassul indreptat amenintator inainte. Ah si la un moment dat a aparut pe scena din senin un oligofren care a latrat in microfon o vreme, probabil a incercat sa ajute trupa sa adauge si “influentze rap” in deja atat de largul palmares.

Cu cateva saptamani inainte, gratzie companiei, am renuntat la o prejudecata asemanatoare fatza de trupa Grimush care s-ar parea ca totusi au ceva de spus si, in orice caz, sunt placutzi. Fata de Kumm raman neclintit, sunt una dintre cele mai supraevaluate trupe romanesti, praf in ochi, nisip in gura, musca in bere. Ca sa vezi, cum potzi sa scapi cu un saxofon si o eticheta indie…